Listarea Hidroelectrica la Bursă reprezintă o realizare ‘remarcabilă’ pentru România, pentru piaţa de capital şi pentru industria energetică, a afirmat, miercuri, preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă.
El a participat, alături de premierul Marcel Ciolacu şi guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, la evenimentul de listare a companiei Hidroelectrica SA la Bursa de Valori Bucureşti, organizat la BNR.
‘Astăzi este o zi istorică pentru Bursa de Valori Bucureşti. Este ziua în care compania Hidroelectrica intră la tranzacţionare şi stabileşte astfel un nou record pentru oferta publică iniţială la bursa românească. Se încheie astfel procesul de listare a Hidroelectrica, o decizie corectă şi oportună, la care sunt foarte mândru că am putut contribui, împreună cu alţi colegi din Guvern, în perioada în care am fost premier. (…) Listarea Hidroelectrica, cel mai aşteptat eveniment bursier al ultimilor ani la Bucureşti, este o realizare remarcabilă pentru ţara noastră, pentru piaţa de capital şi pentru industria energetică. Se prezintă astăzi în faţa investitorilor o companie care a dovedit în ultimii ani, fără nicio îndoială, că poate sta alături de marile companii internaţionale din sectorul energetic. Felicit echipa care a făcut posibilă această listare în integralitatea sa: decidenţii ministeriali, prezenţi aici în sală, reprezentanţii acţionarilor, conducerea executivă a Hidroelectrica, consultanţii, consorţiul bancar pentru listare şi, desigur, reprezentanţii Bursei de Valori Bucureşti, ai ASF şi ai BNR’, a declarat Ciucă.
Liderul PNL a subliniat că listarea la Bursă a Hidroelectrica reprezintă rezultatul unui efort colectiv.
‘Acţionarii companiei au fost pilonii pe care s-a construit această realizare, consultanţii şi consorţiul de bănci au adus expertiză şi ghidare strategică, asigurând succesul acestei listări. În tot acest proces, autorităţile şi instituţiile de supraveghere au fost parteneri esenţiali, oferind un cadru legislativ adecvat şi sprijinind dezvoltarea sectorului energetic’, a completat Nicolae Ciucă.
El a remarcat rezultatele financiare de anul trecut ale Hidroelectrica – venituri de peste 9 miliarde de lei şi profituri de peste 4 miliarde de lei, alături de planuri mari de investiţii, estimate la peste 7 miliarde de euro până în anul 2030.
‘Vedem o companie cu o poziţie extrem de solidă pe piaţa românească şi cu potenţial de extindere la nivel regional. Vedem, de asemenea, direcţii extrem de încurajatoare pentru dezvoltarea companiei, în zona investiţiilor verzi, a producţiei de energie din surse regenerabile, dar şi pătrunderea cu succes pe piaţa de retail din energie, ca sector strategic pentru companie. Avem în Hidroelectrica o companie de elită, clădită pe munca mai multor generaţii de români, o companie care a ştiut să crească odată cu România, să se transforme, să se adapteze şi, bineînţeles, să se modernizeze. Marile companii de stat sunt o mândrie pentru toţi românii, iar aici mândria este cu atât mai mare cu cât Hidroelectrica este o companie extrem de profitabilă. Profitabilitatea şi perspectivele ei fac această companie atractivă pe termen lung, iar investitorii înţeleg foarte bine acest lucru’, a evidenţiat preşedintele Senatului.
El a reafirmat angajamentul ‘ferm’ al actualei coaliţii de guvernare cu privire la susţinerea unor investiţii majore care să asigure dezvoltarea durabilă a României.
‘Succesul listării la bursă va fi, cu siguranţă, doar începutul. Sunt convins că echipa Hidroelectrica va continua să dezvolte şi să diversifice afacerile, să exploreze noi oportunităţi şi să contribuie la creşterea durabilă a economiei româneşti. Reafirm, în final, angajamentul ferm al actualei coaliţii, şi aici sunt convins că sunt în asentimentul domnului prim-ministru, pentru dezvoltarea României şi prosperitatea românilor. Continuăm să susţinem realizarea investiţiilor majore care vor aduce creştere economică, stabilitate şi condiţii de trai mai bune pentru români’, a transmis Ciucă.