Acasă93Staţiunea Mamaia - o nouă identitate de brand

Staţiunea Mamaia – o nouă identitate de brand

Mamaia va fi reprezentată, începând cu această vară, de o nouă identitate de brand, astfel că, pe lângă logo şi slogan, care vor fi utilizate în mod oficial pentru a identifica destinaţia, vor exista şi o strategie de repoziţionare în piaţă şi o serie de acţiuni menite să îmbunătăţească imaginea staţiunii.

Iniţiativa de creare şi implementare a unei noi abordări în marketing şi comunicare pentru Mamaia aparţine Organizaţiei de Management al Destinaţiei Mamaia-Constanţa, o asociere constituită de autoritatea locală şi patronatele din turism, pentru gestionarea activităţilor de promovare a staţiunii, informează un comunicat transmis AGERPRES.

Noua imagine va fi prezentată pentru prima dată în faţa turiştilor aflaţi pe litoral şi constănţenilor vineri, 14 iulie, începând cu ora 20,30, la primul din seria de concerte organizate de OMD la Cazinoul din Mamaia.

”Noul logo, conceput într-o estetică minimalistă, încorporează simboluri emblematice ale destinaţiei, reinterpretate cu o abordare actuală. Culorile răsăritului de soare din mare au fost alese ca reprezentative pentru imaginea staţiunii, astfel noul brand va fi reprezentat printr-o îmbinare de oranj, galben, albastru marin şi bleu. Sloganul asociat noii imagini a staţiunii ‘Unde distracţia întâlneşte marea’ exprimă succint propunerea unică de valoare a brandului şi urmăreşte să facă tranziţia între reputaţia staţiunii ca loc de distracţie şi oferta sa reală, o destinaţie care oferă cadrul în care fiecare turist îşi poate trăi experienţa personalizată”, arată sursa citată.

‘Ne dorim ca lansarea acestei identităţi de brand să fie percepută drept intrarea într-o nouă etapă din viaţa staţiunii. Mamaia a avut de-a lungul timpului diverse poziţionări faţă de turişti şi a evoluat, în ultimii ani, către o nişă destul de îngustă, de la o staţiune a familiei şi a amintirilor din vacanţă pentru generaţii întregi, la una a tinerilor, care vin la mare mai mult pentru cluburi şi festivaluri. Ne dorim ca acum, după mai mult de 100 de ani de activitate turistică în acest loc, să putem reuni într-o singură destinaţie, sub acelaşi brand, ambele categorii de turişti şi o gamă largă de experienţe diferite. După investiţiile din ultimii ani, prin care Mamaia a câştigat 30 de hectare de plajă, dar şi hoteluri şi restaurante la standarde internaţionale, considerăm că a venit momentul să îi invităm la mare şi pe cei care, din diverse motive, au ocolit, în ultimii ani, litoralul românesc’, a declarat preşedintele OMD Mamaia-Constanţa, George Măndilă, citat în comunicat.

Lansarea noii identităţi de brand, care va susţine eforturile de promovare, vine la scurt timp după ce staţiunii i-a fost oferită şi distincţia ‘Destinaţia anului 2023’.

Organizaţia de Management al Destinaţiei Mamaia-Constanţa dă startul acţiunilor de promovare a staţiunii cu o serie de concerte planificate pentru sezonul estival. Primii artişti care vor urca pe scena amplasată în apropierea Cazinoului din Mamaia, vineri, 14 iulie, vor fi Bibi şi Lidia Buble.

Pentru ziua de sâmbătă, 15 iulie, organizatorii invită turiştii la un spectacol susţinut de Alexia şi formaţia Azur. Concertele vor începe la ora 20,30, accesul publicului fiind liber.

Alte două evenimente sunt programate pentru cei care vor petrece pe litoral ultimele două weekenduri ale lunii iulie. Pe 22 iulie Adda şi Anda Adam, iar pe 29 iulie Whats Up şi Mălina Avasiloaie vor fi responsabilii cu atmosfera de vacanţă de pe scena de la Cazino.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks