Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră (IGPR) informează că sâmbătă au intrat în România, prin punctele de la graniţă, 245.772 persoane, dintre care 19.864 cetăţeni ucraineni.
Potrivit unui comunicat transmis duminică AGERPRES, prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalităţile de control (atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire) aproximativ 435.660 de persoane, cetăţeni români şi străini şi peste 113.600 de mijloace de transport, pe ambele sensuri.
Începând cu 10 februarie 2022 (perioadă pre-conflict), au intrat în România 5.053.674 cetăţeni ucraineni.
În zonele de competenţă – punctele de trecere şi ‘frontiera verde’ – poliţiştii de frontieră au constatat 63 de fapte ilegale (33 infracţiuni şi 30 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini, iar valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la aproximativ 9.850 lei.
Au fost ridicate bunuri în vederea confiscării în valoare de aproximativ 268.000 lei.
Tot sâmbătă, nu s-a permis intrarea în ţară a 20 cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi, de asemenea, nu s-a permis ieşirea a 25 cetăţeni români din diferite motive legale. AGERPRES / (AS – autor: Mihai Stoica, editor: Marius Frăţilă)