Festivalul Cinemascop va avea loc în grădina de vară din Eforie Sud, între 1-6 august, şi va avea filme europene, ateliere de creaţie pentru copii, dar şi surprize, cum ar fi o petrecere silent disco, anunţă, marţi, Institutul Ceh Bucureşti, într-un comunicat de presă remis AGERPRES.
Intrarea este liberă, iar grădina se deschide zilnic la ora 18.00.
‘Cinemascop este deja o tradiţie pentru turiştii care obişnuiesc să viziteze Eforie Sud în prima săptămână din august. Nu doar turiştii, dar şi localnicii sau vizitatorii altor staţiuni de pe litoral se bucură de festival. Cinemascop a apărut în 2018, odată cu redeschiderea grădinii de vară din Eforie Sud de către Centrul Ceh Bucureşti şi EUNIC România, cu sprijinul Primăriei Oraşului Eforie şi al RADEF România Film’, se arată în comunicatul Institutului Ceh Bucureşti.
Programul festivalului cuprinde proiecţii de filme europene remarcabile care vor purta publicul prin culturi, tematici şi genuri dintre cele mai diverse: de la comedii pline de umor şi aventuri fantastice, până la drame captivante şi poveşti emoţionante. Filmele sunt oferite de institutele culturale europene din cadrul EUNIC România, iar proiecţiile încep la ora 21.00.
‘Festivalul se deschide marţi, 1 august, cu un film francez de comedie, ‘Cei doi Alfred’ (Franţa, 2020, din partea Institutului Francez), în care un tată şomer încearcă să ascundă faptul că are copii pentru a obţine un loc de muncă la o companie de tehnologie cu o politică draconică în ceea ce priveşte viaţa privată a angajaţilor. Ziua de marţi, 2 august, îl aduce pe marele ecran pe binecunoscutului ‘Pinocchio’ (Italia, Franţa, Marea Britanie, 2019, contribuţia Institutului Italian). În ziua de 3 august, sunteţi aşteptaţi la o dramă poloneză nominalizată la Oscar pentru cel mai bun film străin. Este vorba de ‘Corpus Christi’ (Polonia, 2019, din partea Institutului Polonez), care îl are în prim-plan pe Daniel, un fost delincvent care se îmbracă în haine preoţeşti şi preia conducerea unei parohii dintr-un orăşel de provincie’, mai anunţă Centrul Ceh Bucureşti.
Conform sursei citate, sfârşitul de săptămână începe vineri, 4 august, cu filmul ceh ‘O lume albastru închis’ (Cehia, Marea Britanie, Germania, 2001, contribuţia Centrului Ceh), o poveste despre doi piloţi cehoslovaci luptând din exil în timpul celui de-al doilea Război Mondial, a căror prietenie este pusă la încercare atunci când se îndrăgostesc de aceeaşi femeie. Festivalul se încheie pe 6 august cu filmul românesc ‘Tigru’ (România, Franţa, Grecia, 2023, din partea Institutului Cultural Român), proaspăt prezentat la festivalurile din ţară, unde Vera, o femeie de 31 de ani, aflată într-o criză personală, trebuie să pornească în căutarea unui tigru evadat de la grădina zoologică la care lucrează.
‘Cinemascop nu înseamnă doar cinema, chiar dacă este o grădină de vară. Aceasta se deschide la ora 18:00, zi de zi, cu atelierele de creaţie pentru copii, susţinute de Koh-I-Noor România, care vor oferi juniorilor ocazia de a învăţa lucruri noi despre artă distrându-se. Cei mici vor crea ceva diferit în fiecare zi, pentru că îi aşteaptă un program special cu desen, pictură, colaje şi mixed media. Atelierele se încheie la ora 20:00 şi sunt dedicate celor cu vârste între 4-14 ani. Pe lângă ateliere, prietenii de la Eforie Colorat au amplasat în grădină şi o zonă cu LEGO, o masă de ping-pong şi una de foosball’, se mai arată în comunicatul Centrului Ceh Bucureşti.
Pe pereţii grădinii se mai află şi o expoziţie oferită de Ambasada Spaniei, ‘Între emoţie şi istorie: o călătorie prin arta publicitară spaniolă’.
Organizatorii anunţă că surpriza acestei ediţii a festivalului este o seară dedicată exclusiv muzicii. Sidonia Doica va concerta alături de chitaristul Rosta Man. Cei doi vor interpreta melodii cunoscute din filme, cărora le vor recrea, dar şi reînsufleţi atmosfera prin tuşe proprii.
Organizatorii Festivalului Cinemascop sunt Centrul Ceh Bucureşti şi EUNIC Romania, iar co-organizatori: Asociaţia Forumul Artelor Vizuale, Eforie Colorat, Primăria Oraşului Eforie, RADEF RomâniaFilm. Agenţia Naţională de Presă AGERPRES este printre partenerii media ai festivalului.