Acasă93Bihor: Iubitorii maşinii Dacia, indiferent de model sau an de fabricaţie, în...

Bihor: Iubitorii maşinii Dacia, indiferent de model sau an de fabricaţie, în întâlnire internaţională la Oradea în week-end

Asociaţia Dacia Varadinum organizează, în intervalul 21-23 iulie 2023, evenimentul auto internaţional Dacia Varadinum, cu acces gratuit tuturor, ce va aduna, în parcarea Era, aproape o sută de iubitori ai mărcii naţionale şi automobilele lor DACIA, de modele diferite, indiferent de anul de fabricaţie ori stil adoptat.

‘Dacia este, categoric, cel mai puternic brand românesc existent în momentul de faţă. Asta este incontestabil. Are un trecut şi va avea, cu siguranţă, şi viitor. Ca şi, presupun, 95% din românii născuţi înainte de 1990, am crescut cu ea în familie. A fost prima maşină şi am rămas legat afectiv de ea. Noi ne recomandăm a fi patrioţi, din acest punct de vedere şi susţinem marca naţională. Mulţi dintre noi avem pe lângă Daciile vechi de expoziţie, unele noi pe care le folosim zilnic. Suntem absolut siguri că marca noastră naţională are un viitor garantat, fiind fabricată acum pe toate continentele. Povestea Dacia e pe val, mai ales după preluarea din 1996, de către o mare companie franceză. Pe de altă parte, comunitatea este una deosebită şi aş putea spune că ambele sunt la fel de importante, maşina şi prietenii ei. Categoric, ne place să ne întâlnim, iar numărul de participanţi creşte de la an la an,’ a declarat miercuri, pentru AGERPRES, preşedintele Asociaţiei Dacia Varadinum, Dacian Fifanu.

Anul acesta, la a patra ediţie, organizatorii au posibilitatea de a o numi întâlnire internaţională, pentru că, potrivit lui Dacian Fifanu, au şi câţiva participanţi de peste hotare: vreo cinci-şase vin din Ungaria, din partea clubului Dacia ungar, două maşini din Germania şi probabil, va ajunge şi una din Helsinki. Majoritatea participanţilor sunt însă din ţară. Până în acest moment, sunt confirmări din partea a 80 de participanţi, mulţi venind din Bucureşti, Buzău, Argeş, din Moldova, desigur şi din Transilvania.

În timpul celor trei zile, pasionaţii automobilelor Dacia se întâlnesc pentru a socializa pe lângă maşini, povestesc lângă un ceaun cu bogracs, un pahar de bere, îşi admiră maşinile, schimbă impresii şi idei. Adunarea internaţională are loc în parcarea Era Shopping Park Oradea (Calea Aradului 62), un spaţiu generos pentru asemenea manifestări.

‘Este o întâlnire pur amicală, caracterizată prin relaxare, nu credem în impunere de formalităţi excesive, sens în care absolut orice fel de Dacie este binevenită la noi, nu condiţionăm participarea de apartenenţa la un grup, dacă este sau nu vehicul istoric. Absolut orice fel de Dacie, în general Dacii mai vechi, dar nu refuzăm nici prezenţa unor modele mai noi, gen Logan. De ce iubim această maşină? Ca şi presupun 95% din românii născuţi înainte de 1990, am crescut cu ea în familie. A fost prima maşină şi am rămas legat afectiv de ea. Pe de altă parte comunitatea este una deosebită şi aş putea spune că ambele sunt la fel de importante, maşina şi prietenii ei. Categoric, ne place să ne întâlnim. Numărul de participanţi creşte de la an la an, dar nucleul de circa 35 de pasionaţi rămâne cam acelaşi,’ a spus Dacian Fifanu.

Pentru publicul larg este programată sâmbătă, în intervalul 12:00 – 15:00, expoziţia maşinilor participante. Iubitorii mărcii naţionale vor putea admira atât maşini recondiţionate la specificaţiile de fabrică cât şi maşini modificate, destinate competiţiilor sportive; maşini produse în serii mari cât şi prototipuri; maşini modificate prin ‘tuning’, dar şi maşini care păstrează cu rigurozitate echipările de uzină.

Asemenea întâlniri auto se organizează de mult timp în România, de prin 2009, însă dincolo de Carpaţi, afirmă Dacian Fifanu, ceea ce l-a determinat, la un moment dat, chiar în 2020, an pandemic, să pornească un astfel de eveniment la Oradea.

‘A fost o întâlnire plină de emoţii, nu a fost chiar plăcut, dar am reuşit să ne adunăm cu 36 de participanţi, chiar din toată ţara. Văzând că e de interes, am prins curaj să mai organizăm în continuare. Menţionez că acest eveniment nu are scop lucrativ, nu percepem taxe, ba, mai mult oferim noi tot ce putem – mâncare, apă, sucuri etc, premii chiar – cu ajutorul micilor sponsorizări de la partenerii noştri. În acest an, am înfiinţat şi Asociaţia Dacia Varadinum, ca să fie totul în bună regulă,’ a menţionat Dacian Fifanu.

Dacia Varadinum nu şi-a propus aşadar să promoveze modele Dacia de o anumită vârstă, anumite specificaţii ori apartenenţe la diverse cluburi, ci strânge în acelaşi loc, o singură dată pe an, la Oradea, cât mai multe automobile DACIA, indiferent de model, an de fabricaţie ori stilul adoptat. Organizatorii consideră că astfel se asigură caracterul relaxat şi amical al întâlnirii: ‘Ai o Dacie de care eşti mândru? Perfect, hai cu ea la Oradea şi arată-ne-o şi nouă!’ – se arată în postările de pe Facebook.

Pe perioada expoziţiei vor avea loc concursuri amuzante cu tematică auto, menite să contribuie la crearea unei atmosfere plăcute.

Asociaţia Dacia Varadinum este o organizaţie non-profit care are ca scop promovarea în paralel a modelelor de autovehicule DACIA, indiferent de specificaţii, dar şi a oraşului Oradea ca destinaţie turistică.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks