Universitatea din Bucureşti anunţă că înregistrează cel mai mare număr de candidaturi din ultimii 14 ani, cea mai mare concurenţă fiind la Facultatea de Psihologie, unde s-a înscris şi multiplul campion mondial la înot David Popovici.
‘Cel mai mare număr de candidaturi din ultimii 14 ani pentru admiterea la Universitatea din Bucureşti (UB), 43.921 de înscrieri, au fost înregistrate în sesiunea de vară 2023, arată datele parţiale de miercuri, la ora 23,59. Aceasta reprezintă o creştere de 42,11% faţă de sesiunea de vară a admiterii 2022, când au fost înregistrate 30.906 înscrieri. Concurenţa la nivelul Universităţii din Bucureşti în această sesiune de admitere este de 7,15 înscrieri pe loc bugetat pentru programele de licenţă’, transmite Universitatea din Bucureşti într-un comunicat de presă.
Cea mai mare concurenţă, conform datelor parţiale, este la specializarea Psihologie – Ştiinţe cognitive de la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei (36,89 candidaţi/loc bugetat), la specializarea Psihologie de la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei (19,12 candidaţi/loc bugetat), la specializarea Spaniolă de la Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine (18,72 candidaţi/loc bugetat), la specializarea Tehnologia informaţiei de la Facultatea de Matematică şi Informatică (18,41 candidaţi/loc bugetat) şi la specializarea Biochimie tehnologică de la Facultatea de Chimie (17,1 candidaţi/loc bugetat).
De asemenea, şi în cazul programelor de masterat, Universitatea din Bucureşti reprezintă o opţiune de studiu pentru un număr semnificativ de absolvenţi de licenţă.
Astfel, cea mai mare concurenţă pentru programele de masterat s-a înregistrat la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei (4,04 înscrieri/loc bugetat), Facultatea de Matematică şi Informatică (3,54 înscrieri/loc bugetat) şi Facultatea de Geografie (2,79 înscrieri/loc bugetat).
La sesiunea de admitere de vară 2023, 82 de elevi olimpici naţionali au ales Universitatea din Bucureşti pentru continuarea studiilor şi formarea lor academică. Dintre aceştia, 23 au optat pentru Facultatea de Chimie, 20, pentru Facultatea de Fizică, 18, pentru Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine, 8 au ales Facultatea de Litere, 7 au optat pentru Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, 4, pentru Facultatea de Teologie Ortodoxă ‘Justinian Patriarhul’ şi 2 candidaţi au optat pentru Facultatea de Drept.
Acestora li se adaugă şi cei 7 campioni sportivi şi olimpici mondiali care s-au înscris pentru unul dintre locurile speciale dedicate lor şi care vor beneficia de bursele de performanţă lansate anul acesta de Universitatea din Bucureşti şi de condiţii speciale pe parcursul anilor de studiu. Ei fac parte din prima generaţie de bursieri de performanţă ai UB şi vor primi burse în valoare de 1.500 de lei (medalie de aur/locul I), 1.250 de lei (medalie de argint/locul II) şi, respectiv, 1.000 de lei (medalie de bronz/locul III), precum şi posibilitatea de a ocupa un loc finanţat prin granturi de studii, beneficiind de statut de loc special. Printre aceştia se numără David Popovici, multiplu campion mondial la înot, Lucia Rîşnoveanu, multiplă olimpică la matematică, Mihnea Andreescu, multiplu olimpic la informatică, şi Mircea Munteanu, multiplu campion la rugby.
La mai multe facultăţi din cadrul Universităţii din Bucureşti înscrierile continuă şi în zilele următoare. La Facultatea de Administraţie şi Afaceri, înscrierile se desfăşoară până pe 24 iulie la programele de masterat, iar la Facultatea de Filosofie până pe 23 iulie, atât pentru programele de licenţă, cât şi pentru cele de masterat.
Facultatea de Geologie şi Geofizică încheie perioada de înscriere pentru admiterea de vară la programele de licenţă şi masterat pe 22 iulie, iar Facultatea Ştiinţe Politice şi Facultatea de Teologie Baptistă încheie sesiunea de vară a admiterii pe 20 iulie.
În sesiunea de vară a admiterii 2023, pentru studiile de licenţă, Universitatea din Bucureşti oferă candidaţilor interesaţi să studieze la una dintre cele 19 facultăţi un număr de 4.461 de locuri bugetate, iar pentru persoanele interesate de studiile de masterat UB pune la dispoziţie 3.200 de locuri bugetate.