O femeie de 51 de ani a fost reţinută pentru 24 de ore, urmând a fi prezentată magistraţilor cu propunere legală, pentru că, în calitate de director financiar al unei companii farmaceutice, şi-ar fi însuşit din activul societăţii 18.000.000 de lei.
‘La data de 19 iulie, poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice – Sector 1 au pus în executare trei mandate de percheziţie domiciliară şi trei mandate de aducere, în Municipiul Bucureşti, într-un dosar penal în care sunt efectuate cercetări privind fapte de delapidare’, informează un comunicat al Direcţiei Generale a Poliţiei Municipiului Bucureşti (DGPMB) transmis, joi, AGERPRES.
Potrivit anchetatorilor, în perioada 2022 – iunie 2023, femeia şi-ar fi însuşit din activul societăţii 18.000.000 de lei, atât prin transferuri de numerar, în conturile personale, cât şi prin achiziţionarea unor cantităţi însemnate de produse de lux, precum ceasuri în valoare totală de 7.800.000 de lei, parfumuri estimate la 1.000.000 de lei şi articole vestimentare în valoare de 3.000.000 de lei.
‘În urma efectuării percheziţiilor domiciliare, au fost găsite şi ridicate 20 de ceasuri de lux, aproximativ un kg de bijuterii, mai multe băuturi, articole vestimentare şi genţi exclusiviste, precum şi produse electronice de lux, ce urmează a fi expertizate, în vederea stabilirii valorii acestora şi instituirii de măsuri asigurătorii’, arată sursa citată.
De asemenea, la data de 20 iulie, în cadrul aceluiaşi dosar, au fost puse în aplicare alte nouă mandate de percheziţie domiciliară şi 20 de mandate de aducere, în Municipiul Bucureşti, vizate fiind societăţi comerciale din categoria celor care oferă produse de lux, societăţi în conturile cărora bănuita ar fi dispus virarea unor importante sume de bani.
‘În urma percheziţiilor, au fost ridicate documente justificative pentru tranzacţiile efectuate, urmând a fi analizate pentru a se stabili beneficiarul real al respectivelor produse şi servicii’, arată sursa citată.
Cercetările sunt continuate de către poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice – Sector 1, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de delapidare.