AcasăStiri generaleTurcan: Ministerul Culturii va aloca 16,3 milioane euro pentru Muzeul Revoluţiei Anticomuniste

Turcan: Ministerul Culturii va aloca 16,3 milioane euro pentru Muzeul Revoluţiei Anticomuniste

Ministerul Culturii va aloca 16,3 milioane euro pentru realizarea Muzeului Naţional al Revoluţiei Anticomuniste din Decembrie 1989, iar lucrările sunt estimate să înceapă anul viitor, a declarat ministrul Raluca Turcan într-o conferinţă de presă susţinută vineri la Timişoara.

Raluca Turcan a menţionat că până în prezent au fost semnate contractele de proiectare şi proiectul tehnic.

‘Ministerul Culturii derulează un amplu proiect de investiţii, şi anume, vom realiza Muzeul Naţional al Revoluţiei Anticomuniste din 1989. Ministerul va aloca 16,3 milioane de euro net. Banii există şi în momentul de faţă au fost semnate contractele de proiectare faza DALI, cât şi proiectul tehnic. Unitatea care gestionează această investiţie, printr-un acord cu Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, mă asigură şi în felul acesta vă asigur şi eu că în cursul anului viitor vor începe efectiv lucrările de execuţie la Muzeul Revoluţiei Anticomuniste’, a declarat Ministrul Culturii.

Ministrul Culturii, Raluca Turcan, efectuează vineri o vizită de lucru la Timişoara şi va participa la reprezentaţia spectacolului ‘The Infernal Comedy’, piesă jucată de celebrul actor John Malkovich.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks