Flamengo a obţinut un punct nesperat pe terenul rivalei Palmeiras (1-1), duminică, în cadrul etapei a doua a campionatului de fotbal al Braziliei, în condiţiile în care gruparea din Rio de Janeiro a fost obligată să evolueze în ciuda absenţei a 19 jucători din lotul său, infectaţi cu Covid-19, informează AFP. În faţa acestei avalanşe de indisponibilităţi, campioana en titre a Braziliei şi câştigătoarea ultimei ediţii a competiţiei Copa Libertadores a încercat în cursul săptămânii trecute să obţină amânarea meciului, în ciuda opoziţiei adversarei sale şi a Confederaţiei Braziliene de Fotbal (CBF). Un tribunal din Rio a decis sâmbătă amânarea partidei, înainte ca o jurisdicţie superioară să invalideze această decizie în ultima clipă. La zece minute după ultima hotărâre, Flamengo a fost obligată să evolueze în faţa lui Palmeiras cu un unsprezece compus în mare parte din jucători de la echipa sa Under 20. Pe lângă cei 19 jucători, 18 angajaţi ai clubului Flamengo au fost testaţi la rândul lor pozitiv la noul coronavirus, printre aceştia aflându-se şi preşedintele clubului, Rodolfo Landim. Pe 12 august, patru jucători ai echipei Atletico Goianiense, testaţi pozitiv la Covid-19, au fost autorizaţi de CBF să dispute un meci, clubul argumentând că aceştia nu mai erau contagioşi. La momentul respectiv, peste 160 de cazuri de Covid-19 fuseseră înregistrate în cadrul cluburilor din prima ligă braziliană. Brazilia este, după Statele Unite, ţara cea mai afectată de pandemiei, cu peste 140.000 de decese. AGERPRES (AS/autor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Ţenea)