AcasăStiri generaleTusvanyos/Harghita: Liderii organizaţiilor 'Calea Neamului' şi 'Frăţia Ortodoxă' reclamă un 'abuz' al...

Tusvanyos/Harghita: Liderii organizaţiilor ‘Calea Neamului’ şi ‘Frăţia Ortodoxă’ reclamă un ‘abuz’ al organizatorilor şi al Jandarmeriei

Liderii organizaţiilor ‘Calea Neamului’ şi ‘Frăţia Ortodoxă’, cărora li s-a interzis accesul la Universitatea Liberă de Vară de la Băile Tuşnad pentru a asculta discursul premierului Ungariei, Viktor Orban, au declarat că au fost victimele unui ‘abuz’ din partea organizatorilor şi ai organelor de ordine.

Aceştia afirmă că au respectat toate regulile impuse de organizatori, dar, în ciuda acestui fapt, membrii şi simpatizanţii celor două asociaţii care au venit cu steaguri tricolore la acest eveniment, au fost izolaţi de jandarmi şi opriţi înainte de ultimul punct de control de la intrarea în tabără.

‘Astăzi, pentru câteva ore, la Băile Tuşnad a fost Regiunea Autonomă Maghiară, nu am mai avut preşedinte român, nu am mai avut prim-ministru român, prim-ministru a fost Viktor Orban. S-au încălcat în mod grav foarte multe legi de pe teritoriul statului naţional român, inclusiv dreptul la liberă circulaţie al cetăţenilor, care a fost oprit, îngrădit în mod abuziv. Am respectat toate regulile organizatorilor, ne-am preînscris, la punctele de control am prezentat buletinul, ni s-a răspuns sec că nu am fost acceptaţi. Fără să ni se arate nicio dovadă, deşi am cerut în mod repetat, nu ni s-a arătat niciun document oficial din partea organizatorilor prin care Primăria sau orice altă instituţie le-a permis organizatorilor să instaleze pe acest traseu puncte de control. Nu ni s-a arătat niciun document în care Jandarmeriei i s-a permis să ne blocheze accesul şi libera circulaţia, dreptul la libera circulaţie şi dreptul la libera exprimare (…) Noi le-am comunicat foarte clar organizatorilor să ni se permită accesul în interior. Nu huiduim, nu scandăm, nu facem nimic, decât afişăm două-trei steaguri tricolore şi două-trei bannere cu mesaje româneşti’, a declarat liderul Asociaţiei ‘Calea Neamului’, Mihai Tîrnoveanu.

Preşedintele organizaţiei ‘Frăţia Ortodoxă’, Dan Grăjdeanu a declarat că intenţionează să dea în judecată atât organizatorii Universităţii de Vară, cât şi Jandarmeria.

‘Nu aveau niciun drept ca în ţara noastră, să fim blocaţi, să nu putem circula (…) Faptul că ne-au restrâns accesul pe drum, deci dreptul la libera circulaţie a fost o un abuz incredibil (…) Clar, vom da în judecată pentru abuz, dar şi pentru discriminare, pentru că am fost discriminaţi. Adică toţi românii, toţi cei care au avut nume românesc au fost discriminaţi (…) O să consultăm avocaţii, dar sigur că dăm în judecată organizatorii şi pe cine mai e direct implicat. Adică, o să mergem pe firul lucrurilor, pe firul actelor, să vedem cine e responsabil pentru lucrurile astea. Poate o să dăm în judecată chiar şi statul român, şi Jandarmeria pentru abuz. Da, pentru că a făcut un abuz nepermis’, a declarat Dan Grăjdeanu.

Şeful Centrului de Informare Publică al Jandarmeriei Române, colonel Marius Militaru, a declarat că nu a fost vorba despre un ‘abuz’, menţionând că evenimentul s-a desfăşurat într-o ‘locaţie privată’, pe baza unui regulament emis de către organizator.

‘Respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor reprezintă pentru noi o prioritate şi rolul nostru (…) este de a asigura un echilibru între participanţi şi un cadru legal de desfăşurare a dreptului constituţional la libera exprimare şi dreptul de întrunire. Asta am făcut şi astăzi, am fost elementul de echilibru, nu au fost aspecte care să exceadă cadrului normativ (…) Nu au existat violenţe, a existat o libertate a exprimării şi prezenţa noastră aici a fost tocmai garantul exprimării în condiţii de legalitate, în condiţii paşnice a acestui eveniment. Repet, respectarea drepturilor, a libertăţilor cetăţenilor reprezintă o valoare fundamentală pentru noi şi totodată o prioritate şi întotdeauna suntem factorul de echilibru. De asemenea, felicit participanţii şi organizatorii pentru că au găsit şi au identificat zone de consens şi soluţii acceptabile într-un dialog care, până la urmă a fost de bun augur, fără probleme (…) Exista un regulament emis de către organizator. Evenimentul public s-a desfăşurat într-o locaţie privată, iar organizatorul a avut un regulament care a trebuit să fie respectat’, a declarat colonel Marius Militaru.

În deschiderea discursului ţinut la Universitatea de Vară Tusvanyos, premierul Ungariei, Viktor Orban, a făcut referire la prezenţa grupului de români, menţionând că are nevoie de ‘fraţii ortodocşi români în lupta pentru valorile creştine’.

‘Am ajuns în siguranţă aici şi am fost primiţi aici de această comisie şi, într-adevăr, luptăm pentru valorile creştine şi noi, în această luptă, trebuie să fim alături şi avem nevoie de fraţii noştri ortodocşi români în această luptă pentru valorile creştine. Aşa că le urăm bun venit’, a declarat premierul Ungariei, potrivit traducerii oficiale

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks