Peste 20.600 de candidaţi şi-au depus dosarele de înscriere la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca în sesiunea de vară a admiterii în anul universitar 2023 – 2024, majoritatea având mai multe opţiuni în ceea ce priveşte specializările, fapt care creşte de câteva ori numărul candidaturilor şi concurenţa pentru locurile scoase la concurs de facultăţile UBB, informează un comunicat transmis luni AGERPRES.
Numărul dosarelor depuse pentru studiile de licenţă a ajuns la 15.948, dintre care 13.581 vizează studiile de licenţă cu frecvenţă, iar 2.097 sunt pentru studiile în sistem de învăţământ la distanţă sau cu frecvenţă redusă. Numărul absolvenţilor de facultate care au decis să-şi continue studiile alegând programele de master oferite de UBB se ridică la 4.686.
La nivel licenţă, cea mai căutată facultate a fost, în această sesiune de admitere, Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor – cu 2.831 de dosare, urmată de Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, unde au fost depuse 2.602 dosare, Facultatea de Matematică şi Informatică – 1.700 de dosare depuse, Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării, care a avut 1.677 de candidaţi la studiile de licenţă, respectiv Facultatea de Drept – unde au fost depuse 1.159 de dosare de înscriere şi Facultatea de Istorie şi filosofie, cu 1.020 de candidaţi pentru studiile de licenţă.
Cele mai căutate specializări de master au fost, în acest an, cele ale Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei (984 de dosare de înscriere depuse), urmate de cele ale Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor (913 candidaţi) şi ale Facultăţii de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării (618 candidaţi).
Pentru admiterea în anul universitar 2023 – 2024, UBB a pus la dispoziţia candidaţilor 5.298 de locuri bugetate destinate absolvenţilor de liceu, 10.892 de locuri în regim cu taxă şi 2.980 de locuri pentru învăţământ la distanţă şi cu frecvenţă redusă pentru studii universitare de nivel licenţă, respectiv 3.627 de locuri la buget şi 6.284 de locuri la taxă pentru studiile de master.