Primarul liberal Emil Boc a obţinut, detaşat, un nou mandat la Cluj-Napoca, cu peste 74% din voturi. ‘După numărătoarea oficială a voturilor, la 182 din 183 de secţii de vot, rezultatele sunt următoarele: Emil Boc (PNL) – 74,76%, Emanuel Dumitru Ungureanu (Alianţa USR-PLUS) – 8,25%, Botond Csoma (UDMR) – 7,12%, Valentin Claudiu Cuibus (PSD) – 4,58%, Avram Fiţiu (PMP) – 1,47%, Dan Cristian Codrean (Pro Romania) – 0,78%, Paul Eugen Siserman (ALDE) – 0,35%. Dragi clujeni, vă mulţumesc din suflet pentru încrederea pe care mi-aţi acordat-o!’, a afirmat Emil Boc, luni, într-o postare pe pagina sa de Facebook. De asemenea, el mulţumeste pentru votul acordat PNL. ‘De asemenea, vă mulţumesc pentru încrederea pe care aţi acordat-o echipei PNL pentru Consiliul local, Consiliul Judeţean şi preşedintele Consiliului Judeţean în persoana domnului Alin Tişe. În urma acestui uriaş vot de încredere, simt o responsabilitate mai mare ca niciodată şi tot ce ţine de mine va fi întreprins pentru a nu vă dezamăgi şi pentru a menţine Clujul pe primul loc!’, a spus Emil Boc.