Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a anunţat, marţi, intrarea în dotarea echipelor medicale de intervenţie mobilă a 25 de ecografe portabile şi 25 de aparate care au capacitatea măsurării mai multor parametri biologici.
‘Astăzi o să distribuim, din partea Rompetrol, donaţia care ne-a fost dată (180.000 de dolari), echipamentele pentru elicoptere, iar din partea Diamedix a sumei care a fost redirecţionată din impozit. Vor fi fi distribuite pe aproximativ de 25 de maşini de terapie intensivă mobilă. 25 de echipaje din ţară vor primi aceste echipamente. Pe elicoptere o să avem, la 10 elicoptere în acest moment şi un avion, unde vor fi distribuite aceste echipamente. Ce înseamnă acest lucru? Maşinile de terapie intensivă sunt maşini care se deplasează la cazuri pe care le bănuim că sunt critice, sunt maşini care se deplasează cu medic de urgenţă şi care acordă o asistenţă de urgenţă unor pacienţi a căror viaţă este în pericol. Până acum lucrăm pe simptome, pe semne, pe ce vedem, tratăm simptomatic, dar nu avem date suficiente medicale ca să intrăm în profunzimea tratamentului sau să ştim mai mult despre pacienţi până ajungem la spital’, a precizat Arafat la un eveniment dedicat acestei donaţii.
El a explicat eficienţa echipamentelor ce intră în dotarea echipelor medicale de intervenţie.
‘Două aparate se vor adăuga la cele de pe elicoptere şi avion şi la autospeciale de terapie intensivă. Un ecograf portabil, foarte uşor de folosit şi care va permite medicilor să înţeleagă ce se întâmplă cu pacientul şi să ia decizii corecte pentru pacient. Prin acest aparat poţi să descoperi dacă bolnavul are sângerare intraabdominală, poţi să descoperi la o gravidă anumite probleme cu fătul, poţi să descoperi probleme chiar cu mama gravidă, poţi să descoperi diferite de leziuni, poţi să descoperi o tamponare cardiacă, adică undeva unde e o leziune, iar pacientul trebuie să ajungă neapărat într-un centru de chirurgie vasculară. Deci poţi descoperi mai multe lucruri care, până acum, medicii de maşinile SMURD le bănuiesc, pun un diagnostic prezumtiv, dar confirmarea urmează să fie la spital’, a spus Arafat.
El a afirmat că aparatele de analiză dau date precise despre starea pacientului din punct de vedere al echilibrului, ‘toate aspectele în care pot fi luate decizii terapeutice foarte precoce, să nu se aştepte să se ajungă la spital’.
‘Putem să ştim că bolnavul nu este oxigenat foarte bine, nu este suficient aparatul pulsoximetru, ne dă diagnosticul gazelor arteriale, ne dă care sunt concentraţiile. Asta înseamnă vieţi salvate, pacienţi la care prevenim complicaţiile, pacienţi pe care putem să îi tratăm din timp, înainte să se agraveze starea lor mai mult, pentru că nu ştim exact care este situaţia până ajungem la spital. Pentru elicopter poate să însemne că elicopterul poate să zboare la un spital anume sau dacă medicul vede că este o anumită situaţie poate că decide să zboare la alt spital, unde ştie că pacientul poate beneficia de un tratament mai complet, mai competent şi mai rapid’, a detaliat Arafat.
Potrivit organizatorilor, echipamentele vor intra imediat în dotarea SMURD.
Raed Arafat a mai anunţat, cu acest prilej, că astfel de dotări vor echipa noua generaţie de ambulanţe, în cursul anului viitor.
‘Pentru noua generaţie de ambulanţe, care sperăm să o vedem după finalizarea licitaţiei, poate vor începe să sosească în cursul anului viitor, am prevăzut astfel de dotări, dar până atunci aceste aparate vor dota maşinile actuale, elicopterele actuale, care nu au astfel de echipamente şi, fără discuţie, vor salva vieţi. Ne interesează că am pus la dispoziţia populaţiei un serviciu de o calitate superioară, am crescut calitatea serviciului pe care îl acordăm din partea SMURD populaţiei’, a concluzionat Arafat.
La eveniment au participat medici SMURD, membri ai echipelor de intervenţie din Bucureşti şi din ţară, care au făcut o demonstraţie cu noile echipamente. AGERPRES /(A-autor: Sorinel Peneş, editor: Mihai Simionescu)