Acasă55Veştea - investiţii în spitale: UAT-urile au putut aplica pe PNDL 1...

Veştea – investiţii în spitale: UAT-urile au putut aplica pe PNDL 1 şi 2; foarte multe programe şi prin CNI

Ministrul Dezvoltării, Adrian Veştea, a declarat, miercuri, că unităţile administrativ-teritoriale (UAT) au avut oportunitatea de a aplica pentru investiţii în spitale la Programul Naţional de Dezvoltare Locală 1 şi 2, amintind că sunt şi programe prin intermediul Companiei Naţionale de Investiţii.

‘Au existat oportunităţi în care marea majoritate a beneficiarilor au aplicat pe Programul Naţional de Dezvoltare Locală 1 şi 2. De asemenea, sunt foarte multe programe care sunt dedicate Sănătăţii prin intermediul Companiei Naţionale de Investiţii. De asemenea, în prezent, s-au aprobat normele metodologice ale unui program care se numeşte ‘Mihail Cantacuzino’, în care toate unităţile medicale care au un anumit grad seismic pot fi incluse. Aşteptăm de la Ministerul Sănătăţii o listă cu astfel de unităţi pentru a putea să le includem. Acestea sunt programele pe care noi le derulăm pentru sectorul sanitar, pentru infrastructura medicală’, a precizat Veştea, după o şedinţă de lucru a conducerii PNL cu preşedinţi de Consilii judeţene şi primari de municipii liberali.

El a adăugat că au existat şi foarte multe proiecte care au putut fi derulate prin Programul Operaţional Regional în ceea ce priveşte pe eficienţa energetică.

‘Reţeaua electrică – în decursul timpului au existat foarte multe proiecte care au putut fi derulate pe Programul Operaţional Regional pe eficienţă energetică, unde s-au reabilitat atât clădirile, cât şi toate instalaţiile care sunt în clădirile respective. Practic, am avut posibilitatea de a face reparaţii capitale. (…) Pot apărea cazuri în care cei care sunt responsabili nu au aplicat şi nu au pregătit documentaţiile necesare pentru a putea aplica pe ele, dar au fost şi sunt în continuare programe care vizează astfel de oportunităţi’, a arătat ministrul Dezvoltării.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks