Preşedintele AUR, deputatul George Simion, a declarat vineri că protestul organizat în Piaţa Victoriei, unde se află câteva zeci de susţinători, este legat de situaţia şcolilor şi a azilelor din România, anunţând că partidul a decis să cumpere 20 de microbuze şcolare pentru comunităţile izolate unde elevii nu au cu ce merge la cursuri şi să înainteze o notă premierului Marcel Ciolacu prin care îi solicită să facă demersurile necesare pentru a putea dona legal aceste maşini.
‘Protestul de astăzi este legat de felul în care sunt trataţi românii în azile, în instituţii de învăţământ, în spitale de către domnul Rafila, de către domnul Ciolacu. Noi, din banii de subvenţie pentru partidele politice, am achiziţionat 20 de microbuze şcolare, vrem să le donăm către comunităţi izolate, unde elevii nu au cu ce veni la şcoală. Dacă PSD-ul pretinde că este partidul care apără persoanele vulnerabile, să nu mai omoare bătrâni cu zile în azilele groazei şi să îşi pună semnătura pe acest act de donaţie pe care ni-l dorim de la domnul Ciolacu, să putem legal dona aceste microbuze. (…) Pentru un act de donaţie, sunt bani publici la mijloc, avem nevoie de acordul Executivului. Există toată bunăvoinţa din partea noastră să le donăm către comunităţile izolate din România. (…) Suntem astăzi în faţa Guvernului pentru a-i cere lui Marcel Ciolacu să-şi pună semnătura ca să nu mai avem un nou caz Caracal, pentru că trebuia să se urce fata aceea cu o persoană necunoscută’, a susţinut Simion.
El a precizat că fiecare microbuz a costat 37.000 de euro, iar AUR le-a declarat la Autoritatea Electorală Permanentă. ‘Am făcut toate demersurile legale ca să transferăm dreptul de proprietate, avem nevoie de o semnătură din partea lui Marcel Ciolacu’, a explicat preşedintele AUR.
Potrivit acestuia, microbuzele vor fi duse ulterior în faţa fiecărei Prefecturi din ţară cu mesajul ‘Acceptaţi donaţia’.
În ceea ce priveşte situaţia precară din azile, George Simion a spus că AUR propune reducerea numărului de instituţii ‘parazitate’ de membri de partid.
‘Avem mult prea multe instituţii parazitate de membri de partid care nu îşi fac treaba, reducerea acestor instituţii este soluţia. (…) Ne-a trimis domnul Ciolacu la nu ştiu care agenţii, fără să se uite că era în ograda dumnealui, în Voluntari. Doamna Firea nu va fi niciodată candidată AUR, doamna Firea este strâns legată ombilical de Partidul Social Democrat, nu ne dorim această mizerie în AUR’, a afirmat Simion.
El a mai susţinut că două treimi dintre instituţiile centrale şi locale ar trebui desfiinţate pentru reducerea cheltuielilor bugetare.
‘La începutul anilor 2000, puteam funcţiona cu 800.000 de angajaţi la stat, acum avem peste 1,5 milioane. Cine sunt cei 500.000 care sunt în plus? Membri de partid PSD, PNL, UDMR, care nu au nicio altă competenţă, decât faptul că aduc voturi pentru partid. Noi nu vrem să ne angajăm din membrii de partid în instituţii unde nu au competenţă’, a completat liderul AUR.
Pe parcursul manifestării, protestatarii au scandat ‘Vrem dreptate’, în timp ce şoferii de pe maşinile achiziţionate de AUR au claxonat prelung.