AcasăPoliticaMinistrul Familiei Natalia Intotero, întâlnire cu reprezentantul UNICEF România Anna Riatti despre...

Ministrul Familiei Natalia Intotero, întâlnire cu reprezentantul UNICEF România Anna Riatti despre Strategia naţională privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului

Ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse Natalia Intotero anunță că a avut discuţii cu reprezentantul UNICEF România Anna Riatti despre Strategia naţională privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului. 

”Am avut astăzi o întâlnire informală cu E.S. doamna Anna Riatti, reprezentantul UNICEF Romania și echipa domniei sale, ocazie cu care i-am mulțumit pentru tot sprijinul pe care l-a oferit Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse.
Primele discuții le-am demarat încă de aseară, când am participat la campania de atragere de fonduri în beneficiul copiilor cu dizabilități, campanie derulată de UNICEF în parteneriat cu Antena 3 CNN.
Preocuparea noastră permanentă este să asigurăm copiilor din toate categoriile sociale șanse egale la educație și dezvoltare armonioasă, iar experiența colaborării cu UNICEF România și celelalte organizații care activează în acest domeniu vine în ajutorul atingerii acestui scop.
Am discutat despre Strategia națională privind protecția și promovarea drepturilor copilului și implicit despre Garanția pentru copii, două documente ce sunt strâns legate una de cealaltă. Doamna Anna Riatti și echipa sa m-au asigurat de tot sprijinul în vederea punerii în aplicare a acestei strategii și am convenit împreună să convocăm un comitet de lucru cu instituțiile abilitate să implementeze aceste măsuri. De asemenea, vom primi suport pentru accesarea de fonduri europene pentru victime ale violenței domestice în rândul copiilor.
Mă bucur că putem beneficia de tot sprijinul și experiența UNICEF România pentru a dezvolta și mai multe servicii sociale pentru copii”, a scris Intotero pe Facebook.

Articolul Ministrul Familiei Natalia Intotero, întâlnire cu reprezentantul UNICEF România Anna Riatti despre Strategia naţională privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks