Imnul, steagul şi stema reprezintă legătura solidă dintre trecut, prezent şi viitorul pe care îl construim acum, afirmă preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, într-un mesaj transmis sâmbătă de Ziua Imnului Naţional.
‘Imnul, steagul şi stema reprezintă legătura solidă dintre trecut, prezent şi viitorul pe care îl construim acum. Cinstirea, aşa cum se cuvine, a simbolurilor naţionale izvorăşte din respectul faţă de momentele din istorie în care generaţiile trecute au obţinut libertăţile de care noi ne bucurăm acum, luptând sub drapelul tricolor sau recâştigându-şi curajul încă de la primul vers al imnului’, a scris preşedintele Senatului, pe pagina sa de Facebook.
El reaminteşte că ‘Deşteaptă-te române!’ a fost cântat pentru prima dată pe 29 iulie 1848, la Râmnicu Vâlcea, pe muzica lui Anton Pann, impresionat de versurile poemului scris de Andrei Mureşanu.
‘Devenit un simbol mobilizator al românilor, a răsunat în timpul Războiului de Independenţă din 1877 – 1878, în momentele de turnură ale celor două Războaie Mondiale, în timpul revoltei de la Braşov din 15 noiembrie 1987 şi în Revoluţia din decembrie 1989. (…) De Ziua Imnului Naţional, îmi doresc să fim mai uniţi, mai încrezători în viitorul României şi să nu uităm că, în vremurile grele, românii au găsit de fiecare dată puterea de a merge mai departe, însufleţiţi de mesajul ‘Deşteaptă-te române!’. La mulţi ani, imn al sufletului românesc!’, a afirmat Nicolae Ciucă.