Un tânăr de 25 ani a fost reţinut duminică de la agenţii de la Secţia 15 Poliţie din Capitală, sub acuzaţia că a violat o fată de 15 ani la prima lor întâlnire, după ce se cunoscuseră online.
‘În fapt, la data de 29 iulie 2023, Secţia 15 Poliţie a fost sesizată, prin sistem 112, cu privire la faptul că o minoră, în vârstă de 15 ani, ar fi fost victima unei infracţiuni de viol. Din cercetări, s-a stabilit că minora ar fi cunoscut în mediul online un tânăr, iar la data menţionată, în jurul orei 20.30, în timp ce se aflau într-un autoturism parcat pe o stradă din Sectorul 4, prin constrângere, împotriva voinţei persoanei vătămate, tânărul ar fi întreţinut raporturi sexuale orale cu aceasta, după ce în prealabil ar fi atins-o în mai multe zone ale corpului. De asemenea, în urma investigaţiilor desfăşurate, cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Sector 4, a fost identificat şi, ulterior, depistat tânărul bănuit de comiterea faptei’, transmite Poliţia Capitalei.
Tânărul a fost reţinut pentru 24 de ore şi ulterior arestat preventiv pentru 30 de zile.
Cercetările sunt continuate de către Secţia 15 Poliţie, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de viol.