AcasăStiri generaleTimiş: Circulaţia navală pe Canalul Bega se reia de marţi

Timiş: Circulaţia navală pe Canalul Bega se reia de marţi

Circulaţia navală pe tronsonul timişorean al Canalului Bega va fi reluată, de marţi, după ce a fost întreruptă pe perioada unor lucrări de demolare a vechii pasarele, peste Bega.

‘Lucrarea de la pasarela Gelu – Crizantemelor intră în următoarea etapă de execuţie, de construcţie a noului pod pietonal şi velo. Cel vechi a fost complet demolat, din cauza stării avansate de degradare a elementelor de rezistenţă. Practic, noul pod va fi uşor accesibil atât pietonilor şi bicicliştilor, cât şi persoanelor cu mobilitate redusă. Amenajăm insule de verdeaţă şi iluminat public arhitectural’, a declarat, luni, primarul Dominic Fritz.

Edilul a precizat că pasarela a fost demolată, inclusiv picioarele de pod de pe mal (culee), fiind montate structurile metalice provizorii pentru asigurarea malurilor, iar pe partea cu Splaiul Nicolae Titulescu au fost executate forajele necesare pentru turnarea elementelor de susţinere ale viitorului pasaj, amplasate atât în apă cât şi pe mal.

În luna august, vor fi executate forajele similare pe partea cu Splaiul Tudor Vladimirescu şi se vor finaliza structurile de rezistenţă deja turnate pe malul opus. Vor fi armate structurile de rezistenţă definitive şi se va turna betonul în forajele pentru elementele de susţinere ale pasarelei.

Noua pasarelă va avea o zonă cu lăţimea variabilă între 5,40 m şi 8,00 m, care va include trasee pietonale, piste de biciclete, amenajări de iluminat public, scuaruri în partea centrală şi spaţii verzi. Pasarela va fi prevăzută cu iluminat public, arhitectural şi parapete de protecţie din oţel zincat. Rampele de acces la pod sunt proiectate astfel încât pe pasarelă să poată circula pietonii, bicicliştii, dar şi persoane cu handicap locomotor.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks