AcasăStiri generaleMaramureş: DJ 171, drum care putea fi parcurs cu căruţa sau maşini...

Maramureş: DJ 171, drum care putea fi parcurs cu căruţa sau maşini de teren, a intat în reparaţie

Drumul Judeţean 171, care asigură legătura între localităţile Stoiceni şi Costeni, a început să fie asfaltat după ce ani la rând a putut să fie parcurs numai cu căruţa sau maşini de teren, a anunţat preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Maramureş, Ionel Bogdan.

‘A început asfaltarea drumului de legătură între unităţile administrativ-teritoriale Cupşeni şi Târgu Lăpuş, care leagă localităţile Stoiceni şi Costeni. Până acum câteva zile, când am început lucrările, acest drum era impracticabil, posibil de parcurs doar cu căruţa sau cu maşini 4×4, iar deplasarea pe alte drumuri extindea semnificativ timpul de deplasare dintr-o localitate în alta’, a Ionel Bogdan.

Conform acestuia, DJ 171 este al şaptelea drum aflat în lucru care va fi terminat în timp util.

‘Acest drum este deja al şaptelea pe lista drumurilor asfaltate pentru prima dată şi se întinde pe 4,4 kilometri, iar lucrările de asfaltare vor fi finalizate în aproximativ o săptămână jumătate. Lucrările sunt realizate de către societatea Consiliului Judeţean – Drumuri şi Poduri Maramureş SA, implicând costuri mai mici, timp de execuţie mai scurt, calitate ridicată a infrastructurii, toate acestea fiind posibile datorită noilor echipamente de ultimă generaţie pe care le-am achiziţionat recent’, a mai adăugat Ionel Bogdan.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks