Un proiect de reabilitare a zonei Ansamblului monumental ‘Podul Înalt’ Vaslui, derulat de Consiliul Judeţean (CJ), a fost modificat după ce o construcţie de lemn aproape finalizată s-a prăbuşit din cauza furtunii puternice.
Reprezentanţii instituţiei au anunţat că a fost finalizată expertiza tehnică la imobilul respectiv, rezultatele arătând că acesta fost afectat din cauza acţiunii vântului, cu rafale de peste 90 km/h, motiv pentru care s-a decis schimbarea structurii de lemn.
‘Constructorul a respectat proiectul, care prevede suprastructură din lemn la imobilul expertizat. Ţinând cont de schimbările climatice din ultima perioadă, cu furtuni violente şi vânt puternic, Consiliul Judeţean Vaslui a hotărât modificarea structurii din lemn, cu excepţia acoperişului, în cadre din beton armat, rezemate pe fundaţiile existente, fără a fi aduse modificări majore la proiectul iniţial’, au transmis reprezentanţii CJ.
Imobilul este dedicat susţinerii unor evenimente de tipul târgurilor cu produse tradiţionale şi face parte din proiectul ‘Pe urmele lui Ştefan cel Mare’, care mai prevede intervenţii de stabilizare a terenului pe care este amplasată statuia ecvestră a domnitorului Ştefan Cel Mare de la Băcăoani, consolidarea şi restaurarea soclului, refacerea celor două terase, curăţarea statuii din bronz, refacerea patinei la statuie, dar şi la cele două basoreliefuri, restaurarea treptelor şi alte lucrări necesare pentru a pune în valoare ansamblul monumental şi valorificarea sa în scop turistic.
De asemenea, pe un teren adiacent celui pe care se află monumentul, care este în domeniul public al Comunei Muntenii de Jos, se vor realiza un parc tematic ‘Ctitorii ştefaniene’ şi un teatru de vară cu 350 locuri care va oferi posibilitatea susţinerii unor evenimente culturale.