Poliţiştii din penitenciare au protestat, miercuri, în faţa sediului central al Partidului Naţional Liberal faţă de măsurile de austeritate pe care Guvernul intenţionează să le adopte.
‘Ordonanţa de austeritate pe care vrea să o emită Guvernul actual duce în colaps cel puţin Poliţia Română, pe care o reprezint’, a spus vicepreşedintele Sindicatului Democratic al Poliţiştilor Sidepol, Gabriel Gârniţă.
El a adăugat că MAI are un deficit de aproximativ 30.000 de angajaţi.
‘Dacă aceste funcţii s-ar radia, (…) nu vom mai avea posibilitatea să reducem acest deficit mai ales în contextul în care la şcolile de poliţie şi Academia de Poliţie procentul de ocupare a funcţiilor a fost undeva la 50% din cele scoase la concurs, prin urmare nimeni nu mai este atras să vină în acest sistem şi aceşti guvernanţi nu fac nimic altceva decât să adâncească acest deficit. În momentul de faţă un poliţist lucrează pentru patru-cinci colegi care lipsesc din sistem pe o salarizare de mizerie, cu o predictibilitate privind legea pensiilor care nu mai poate fi luată în calcul, pentru că aţi văzut ce se întâmplă la CCR – pentru unii mumă, pentru alţii ciumă, pentru magistraţi se poate, pentru poliţişti nu’, a afirmat Gârniţă.
În opinia sa, legea pensiilor şi ordonanţa care urmează să fie adoptată pentru reducerea cheltuielilor bugetare reprezintă măsuri ‘populiste’, care vor afecta toată economia ţării.
Potrivit liderului sindical, decizia CCR în legătură cu creşterea vârstei de pensionare este discriminatorie.
‘Toate măsurile pe care le-a ia Guvernul, cât şi cele de dinainte sunt măsuri antinaţionale’, a adăugat Mircea Dogaru de la Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate.
Poliţiştii de penitenciare au venit cu vuvuzele şi au afişat mesaje precum: ‘Ne ‘luaţ’ pâinea de la gură’, ”Trataţine’ cu respect ‘V-ă’ custodiem foştii colegi de partid corupţi care ‘iau’ furat pe români’, PNL=PSD=Austeritate. ‘Naţi’ învăţat nimic din greşelile trecutului. Austeritate=Traian Băsescu&Emil Boc. Austeritate = moştenirea şi destinul PDL’. Ei au legat franzele de gardul sediului central al PNL. Protestatarii au explicat că au ales să scrie cuvintele din ghilimele incorect, pentru ca mesajele să fie înţelese de ‘plagiatorii şi politicienii care au terminat facultatea înaintea liceului’.
Poliţiştii de penitenciare urmează să protesteze şi în faţa sediului central al PSD.