Evenimentul ‘Ziua Crucii. Cârstovul Viilor’ se va desfăşura în zilele de 16 şi 17 septembrie, la Muzeul Naţional al Satului Dimitrie Gusti.
‘Muzeul Naţional al Satului vă întâmpină cu produse alese de gastronomie tradiţională şi creaţii felurite ale meşterilor populari. Tradiţiile momentului culesului viilor vor fi aduse în faţa vizitatorilor, ca în fiecare an, de îndrăgiţii membri ai Ansamblului Folcloric Ţara Vrancei care vin din istoricul ţinut al vinului cu cântec, joc şi voie bună. Sunteţi aşteptaţi, aşadar, să târguiţi, să petreceţi şi să vă bucuraţi de tradiţiile româneşti în curtea Muzeului Satului’, transmite instituţia muzeală, într-o postare pe Facebook.
Sărbătoare importantă pentru lumea satului, Ziua Crucii înseamnă sfârşitul verii agrare, marcată prin culesul viilor şi ‘bătutul nucilor’.
Biserica Ortodoxă prăznuieşte Ziua Crucii în amintirea celor două evenimente importante legate de Sfânta Cruce, şi anume Aflarea Crucii pe care fusese răstignit Mântuitorul şi Aducerea Sfintei Cruci în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim. În această zi credincioşii ţin post pentru a-şi aminti de patimile şi moartea Domnului, iar tradiţia spune ca niciun aliment negru sau purtând însemnul crucii, precum nucile, usturoiul, varza etc., să nu fie consumat acum.