Ziua oraşului ungar Pecs este sărbătorită de 15 ani la Arad, după ce oraşele s-au înfrăţit în 2008, în acest an urmând să aibă loc câteva evenimente culturale la începutul săptămânii viitoare, în cadrul Zilelor Aradului.
‘Au trecut 15 ani de la semnarea Acordului de înfrăţire între oraşele Arad şi Pecs şi tot atâţia de când oraşului maghiar i se dedică o serie de evenimente în cadrul Zilelor Aradului. Anul acesta nu face excepţie, astfel că ‘Ziua Oraşului Pécs’ va avea loc în data de 21 august’, se arată într-u comunicat de presă transmis, miercuri, de Primăria Arad.
Ziua oraşului Pecs va debuta cu expoziţia de grafică ‘GraphicPécs’, al cărei vernisaj va avea loc începând cu ora 17:30, la Sala Clio din municipiul Arad.
‘Este vorba despre o selecţie de lucrări care au fost expuse la primul Festival Internaţional de Grafică din Pecs. Începând cu anul 1988, timp de 16 ani, Galeria din Pecs organizează odată la doi ani, în coordonarea lui Sándor Pinczehelyi, expoziţia internaţională de afişe denumită ‘Plakátok/Posters’ (Afişe). Cu aceste ocazii, publicul din Pecs a avut şansa să facă cunoştinţă cu lucrările unor graficieni cunoscuţi şi recunoscuţi la nivel internaţional. Expoziţia vernisată la Arad va cuprinde unele dintre cele mai importante lucrări ale acestui festival, precum şi câteva piese ale unor graficieni cunoscuţi din Pecs’, se mai arată în comunicat.
La Arad vor ajunge şi lucrări expuse la cea mai recentă ediţie a festivalului, cea organizată în luna noiembrie a anului trecut.
Tot în 21 august, începând cu ora 20.00, are loc un concert de orgă susţinut de doi artişti de renume mondial din Pecs, respectiv Balatoni Sándor (orgă) şi soprana Balatoni-Schultz Jennyfer. Concertul ‘Organo bel canto’ va avea loc în sala festivă a Palatului Cultural, iar intrarea va fi gratuită.
La evenimentele oraşelor înfrăţite este aşteptată şi o delegaţie oficială din Pecs condusă de către primarul Péterffy Attila şi viceprimarul Zag Gábor.
Oraşele Arad şi Pecs au semnat Acordul de înfrăţire în 21 martie 2008.