Consilierul prezidenţial Sergiu Nistor şi veteranul Constantin Herţoiu, în vârstă de 106 ani, s-au numărat printre personalităţile cărora le-au fost conferite miercuri decoraţii regale de către Custodele Coroanei. Ceremoniile au avut loc în grădina Palatului Elisabeta, cu respectarea normelor sanitare specifice stării de alertă. Consilierului prezidenţial Sergiu Nistor i-a fost conferită Decoraţia regala Nihil Sine Deo, ‘pentru întreaga sa activitate profesională în domeniul protejării patrimoniului arhitectural şi cultural, reprezentând demn România în cadrul organizaţiilor internaţionale; pentru organizarea evenimentelor dedicate Sibiului în calitate de capitală culturală; pentru colaborarea cu specialiştii Casei Regale, în scopul conservării patrimoniului regal; pentru însufleţita şi complexa coordonare a evenimentelor publice dedicate de România Marii Uniri şi centenarului Primului Război Mondial, în anii 2016 – 2019; pentru aportul pe care şi l-a adus, prin lucrările sale ştiinţifice, la păstrarea memoriei marilor monumente ridicate de înaintaşii noştri’. Sergiu Nistor a declarat că decoraţia reprezintă ‘un semn de colaborare, de dialog interinstituţional între magistratura prezentă şi magistratura istorică a statului român, între care, ca în orice stat civilizat, ar trebui să existe un dialog spre folosul generaţiilor prezente şi viitoare’. ‘În primul rând, înseamnă, zic eu, un moment deosebit, evident, din punct de vedere personal. Îl văd, înainte de toate, în perspectiva meritelor mele personale, care au fost privite cu multă bunăvoinţă şi îngăduinţă în decizia care a venit pentru decorarea mea. Cred însă că, în ultimii ani, în activitatea mea alături de preşedintele României, am făcut ca valorile pentru care regii României rămân în istoria noastră şi în sufletele noastre să se regăsească în acţiunile politice actuale, sigur, privind termenul politic în sensul civic şi poate legat de marcarea Centenarului. Cred că este un semn, înainte de toate, de colaborare, de conlucrare, de comunicare, de dialog interinstituţional între magistratura prezentă şi magistratura istorică a statului român, între care, ca în orice stat civilizat, cred că ar trebui să existe un dialog spre folosul generaţiilor prezente şi viitoare’, a declarat pentru AGERPRES Sergiu Nistor. Medalia Regală pentru Loialitate a fost acordată veteranului Constantin Herţoiu ‘pentru a onora remarcabila vârstă de 106 ani, timp în care şi-a servit cu dăruire şi generozitate patria; în semn de recunoştinţă pentru greutăţile pe care le-a suferit în cursul celui de-Al Doilea Război Mondial, pe front şi în captivitatea ce a durat şase ani; pentru că, pe tot parcursul vieţii, nu şi-a abandonat principiile, fiind un susţinător al democraţiei şi Coroanei în ţara noastră’. În cadrul evenimentului, Custodele Coroanei Române, Majestatea Sa Margareta, a conferit decoraţii regale unor personalităţi şi instituţii din România. *** Medalia Regală pentru Loialitate a fost acordată: * lui Tudor Vişan-Miu * lui Aurel V. Zgheran, jurnalist din Bacău * Colegiului Economic A.D. Xenopol din Bucureşti * Colegiului Naţional Liceal Alexandru Odobescu din Piteşti * Colegiului Naţional Calistrat Hogaş din Piatra Neamţ * lui Constantin Herţoiu (veteran, 106 ani), din comuna Câineni, judeţul Vâlcea *** Au primit Medalia Custodele Coroanei române: * Cristina Buja, manager de programe, FRMR * Roxana Molocea, coordonator de program, FRMR * Victoria Mitrofan-Creţu, coordonator de program, FRMR * Oana Budiş, coordonator de program, FRMR * Angela Galeta, director, Fundaţia Vodafone România * Anna Katharina Scheiderieter, CSR Manager, Kaufland România *** Ordinul Coroana României, în grad de Cavaler: * Leonard Popovici-Chelaru (consilier ASR Principele Radu) *** Decoraţia regală Nihil Sine Deo: * Sergiu Nistor, consilier prezidenţial.