AcasăStiri generaleZece terenuri de sport din parcurile Capitalei au intrat în reabilitare

Zece terenuri de sport din parcurile Capitalei au intrat în reabilitare

Zece terenuri de sport din şase parcuri din Capitală au intrat în reabilitare, urmând ca la sfârşitul lunii august să fie funcţionale.

”Zece terenuri de sport din parcurile Circului, Băneasa (reper Str. Ficusului), Izvor, Carol I , Tineretului, Herăstrul Nou (Roata Mare) au intrat în reabilitare. În acest moment, lucrările sunt realizate în proporţie de 90%, urmând ca la sfârşitul lunii august toate terenurile de sport să fie funcţionale”, a anunţat sâmbătă primarul Capitalei, Nicuşor Dan, pe Facebook.

Potrivit primarului, lucrările derulate de ALPAB presupun reparaţii, înlocuire a suprafeţei antiderapante, reparaţii la structurile metalice perimetrale, înlocuire a coşurilor de baschet.

În paralel, se lucrează la modernizarea locurilor de joacă (3 locuri de joacă şi o zonă cu aparate de fitness) din Grădina Cişmigiu, mai spune primarul general.

”Acum se demontează vechile echipamente, iar săptămâna viitoare va începe montarea celor noi. Termenul de execuţie este de maxim o lună”, a precizat Nicuşor Dan.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks