AcasăStiri generaleVaslui: Primarul comunei Hoceni solicită rezolvarea situaţiei unui adăpost de animale neautorizat...

Vaslui: Primarul comunei Hoceni solicită rezolvarea situaţiei unui adăpost de animale neautorizat dintr-o locuinţă

Primarul comunei Hoceni, Vasile Ţabără, a cerut sprijin Instituţiei Prefectului pentru rezolvarea problemei privind înfiinţarea unui adăpost de animale care nu ar respecta normele legale de funcţionare, din localitatea Barboşi.

Potrivit edilului, într-o casă ţărănească şi câteva anexe, dintre care o parte improvizate, sunt adăpostiţi peste 100 de câini, lucru care îi nemulţumeşte pe locuitorii din zonă.

‘Din spusele localnicilor, ar fi vorba despre 100 – 150 de câini şi acest aspect conduce la o stare de tensiune în rândul comunităţii creată de gălăgie, miros, mizerie. Am iniţiat câteva acţiuni, am fost în vizită acolo. I-am spus încă de la început doamnei care a organizat adăpostul că nu este corect, nu e legal şi nu este bine, dar s-a mers în continuare. (…) O parte dintre locuitori au reclamat pe la diferite entităţi şi cerem sprijin domnului prefect pentru găsirea unei soluţii potrivit cadrului legislativ. Am avut discuţii cu doamna aceasta, i-am propus să o sprijin, să o ajut să mute adăpostul în afara localităţii. Iniţial spune că da, apoi nu mai vrea, este recalcitrantă. Crede că vrem noi să o persecutăm, să o pedepsim sau să o sancţionăm nemeritat. Din acest motiv, m-am adresat domnului prefect, să vedem, poate împreună găsim o soluţie să rezolvăm problema’, a afirmat primarul comunei Hoceni, Vasile Ţabără.

Prefectul judeţului Vaslui, Daniel Onofrei, a declarat că împreună cu reprezentanţi ai Direcţiei de Sănătate Publică, ai Gărzii de Mediu, ai Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi ai Agenţiei pentru Protecţia Mediului Vaslui va stabili măsurile necesare în acest caz, cu respectarea legislaţiei în vigoare. Situaţia va fi adusă şi la cunoştinţa lucrătorilor de la Poliţia Animalelor.

Conform datelor deţinute de reprezentanţii Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Vaslui, persoana care adăposteşte câinii în locuinţa din comuna Hoceni nu deţine o asociaţie, ci desfăşoară această activitate în calitate de persoană fizică, fără o autorizaţie în acest sens. Reprezentanţii instituţiei susţin că legislaţia în vigoare nu plafonează numărul de animale care pot fi deţinute de un proprietar. AGERPRES /(AS – autor: Loredana Ciobanu, editor: Antonia Niţă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks