PSD consideră că raportul Comisiei Europene privind statul de drept este un cartonaş roşu pentru preşedintele Klaus Iohannis, care ‘n-a fost în stare să facă nimic în ultimele luni în acest domeniu’. ‘PSD îi transmite lui Iohannis două lucruri: 1. Legile Justiţiei nu se discută în sediul de campanie al PNL de la Cotroceni, ci transparent, prin consultarea societăţii civile şi a asociaţiilor de magistraţi şi prin dezbateri în plenul Parlamentului. 2. Raportul privind statul de drept al Comisiei Europene de azi este un cartonaş roşu pentru Iohannis, care n-a fost în stare să facă nimic în ultimele luni în acest domeniu. România a atins un nou record de infectări cu COVID-19. Dar lui Iohannis nu îi pasă de sănătatea românilor. El este interesat doar de sănătatea lui. Şi cei 2 mii de români infectaţi şi-ar fi dorit să nu fie nevoiţi să îşi facă vreodată vreun test, domnule Iohannis’, se arată într-un mesaj postat de PSD pe Facebook. Social-democraţii susţin că ‘preşedintele PNL, Klaus Iohannis’, ştie că PNL n-ar fi depăşit 30% dacă nu ar fi avut două proptele, USR – PLUS şi ‘pleava de la PSD formată din traseişti cumpăraţi la bucată’. ‘De asta urlă! Urlă şi ameninţă de la tribuna prezidenţială că trebuie alegeri repede şi cu orice preţ pentru că altfel partidul său se va prăbuşi precum un castel de nisip. Timpul trece şi românii au înţeles de ce este în stare PNL. Au eşuat în gestionarea pandemiei. Au distrus economia. Au generat un haos cu deschiderea şcolilor. Şi au ajuns să conteste până şi alegerile pe care tot ei le-au organizat’, arată reprezentanţii PSD.