AcasăStiri generaleRomfilatelia: Emisiune de mărci poştale dedicată anului 'Ciprian Porumbescu'

Romfilatelia: Emisiune de mărci poştale dedicată anului ‘Ciprian Porumbescu’

O emisiune filatelică dedicată anului ‘Ciprian Porumbescu’ va fi introdusă în circulaţie începând de joi, transmite Romfilatelia, prin intermediul unui comunicat.

‘În acest an, aniversăm 170 de ani de la naşterea lui Ciprian Porumbescu şi comemorăm 140 de ani de la moartea sa. Ca semn de deosebit respect pentru marele compozitor şi interpret, anul 2023 a fost instituit ca Anul ‘Ciprian Porumbescu’. O emisiune cu aceeaşi titulatură, alcătuită din un timbru cu valoarea nominală de 9 Lei, o coliţă dantelată având timbrul cu valoarea nominală de 34 Lei şi un plic ‘prima zi’, va fi introdusă în circulaţie de Romfilatelia la data de joi, 24 august’, transmite sursa citată.

Romfilatelia a colaborat cu Muzeul Naţional al Bucovinei şi cu Arhivele Naţionale ale României – Suceava la realizarea acestei emisiuni de mărci poştale. Aceasta va fi disponibilă în reţeaua magazinelor Romfilatelia din Bucureşti, Bacău, Braşov, Cluj-Napoca, Iaşi, Timişoara, precum şi în magazinul online: http://romfilatelia.ro/store/.

Ciprian Porumbescu s-a născut la 14 octombrie 1853, la Şipotele Sucevei. A început studiul muzicii la Suceava şi Cernăuţi, continuând peste ani perfecţionarea măiestriei arcuşului, la Viena.

La sărbătorirea a 400 de ani de la zidirea Mănăstirii Putna, în anul 1871, a participat la festivităţi, alături de Mihai Eminescu, Ioan Slavici, A. D. Xenopol sau Nicolae Teclu, fiind ‘elogiat de întreaga asistenţă pentru interpretarea sa la vioară’. Este momentul în care Ciprian Porumbescu exclamă: ‘Acum pot să mor, căci am cântat Daciei întregi’.

Printre cele mai cunoscute compoziţii ale sale se înscriu ‘Baladă pentru vioară şi orchestră’ op. 29, opereta ‘Crai Nou’ (prima operetă românească), cântecul patriotic ‘Pe-al nostru steag e scris Unire’ (imnul actual al Albaniei), ‘Trei culori’ (fost imn al României). Între cele peste două sute de compoziţii se mai înscriu ‘Serenadă’, ‘La malurile Prutului’, ‘Altarul Mănăstirii Putna’, ‘Inimă de român’, ‘Odă ostaşilor români’.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks