AcasăStiri generaleTimiş: Bărbat de 72 de ani cercetat pentru nerespectarea regimului armelor şi...

Timiş: Bărbat de 72 de ani cercetat pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor

Poliţiştii Compartimentului Investigaţii Criminale (CIC) din cadrul Poliţiei Oraşului Gătaia au întocmit, miercuri, un dosar penal pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor pe numele unui bărbat de 72 de ani din localitate, la care au găsit două arme letale de vânătoare.

Biroul de presă al Poliţiei Timiş a informat că poliţiştii CIC Gătaia au organizat o acţiune pe raza oraşului pentru depistarea persoanelor care deţin ilegal arme şi pentru prevenirea şi combaterea braconajului cinegetic. În timpul acţiunii, ei au depistat un bărbat în vârstă de 72 de ani din oraşul Gătaia, care deţinea fără respectarea prevederilor legale două arme letale de vânătoare.

Armele au fost ridicate de către poliţişti pentru continuarea cercetărilor, iar în cauză a fost întocmit dosar penal pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks