AcasăStiri generaleMembrii unui grup infracţional, trimişi în judecată pentru trafic de cocaină, introdusă...

Membrii unui grup infracţional, trimişi în judecată pentru trafic de cocaină, introdusă în ţară cu autoturisme second-hand

Procurorii DIICOT au dispus trimiterea în judecată a membrilor unui grup infracţional care comercializa de cocaină, cumpărată din ţări membre UE şi introdusă în România prin disimularea în autoturisme second-hand.

De asemenea, a fost trimis în judecată un agent de poliţie care a primit suma de 1.000 de euro, în schimbul căreia a accesat fără drept sistemul informatic al instituţiei, în scopul restituirii permisului de conducere al unui inculpat.

Conform unui comunicat transmis de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, dintre cei opt inculpaţi, cinci sunt în stare de arest preventiv, unul în arest la domiciliu şi doi se află sub măsura controlului judiciar. Aceştia sunt acuzaţi de: constituirea unui grup infracţional organizat, trafic internaţional de droguri de mare risc în formă continuată, trafic intern de droguri de mare risc în formă continuată, deţinere fără drept de droguri de risc şi de mare risc în vederea consumului propriu, conducerea unui vehicul fără permis de conducere în formă continuată, dare de mită, luare de mită, accesul ilegal la un sistem informatic în formă continuată, complicitate la luare de mită şi trafic de influenţă.

DIICOT menţionează că în noiembrie 2022, trei dintre inculpaţi au convenit să cumpere cocaină din ţări membre ale Uniunii Europene (Germania, Olanda) şi să o introducă pe teritoriul României prin disimularea în autoturisme second-hand, în vederea comercializării ulterioare.

Liderul a pus la dispoziţia grupului mijloacele financiare necesare şi s-a ocupat de distribuirea unei părţi din cantitatea de droguri, iar ceilalţi doi inculpaţi au negociat cumpărarea drogurilor de la grupările infracţionale din afara României, au organizat transportul şi au comercializat drogurile pe teritoriul naţional. Câştigurile obţinute reveneau liderului şi ceilalţi membri primeau o parte din droguri.

În perioada noiembrie-decembrie 2022, unul dintre inculpaţi s-a deplasat în Olanda, de unde a achiziţionat cocaină, pe care a disimulat-o într-un autoturism second-hand introdus în ţară pe platformă, prin intermediul unei firme de transport. O parte din droguri au fost distribuite către doi dintre inculpaţi, în vederea vânzării, iar altele au fost vândute către diverşi consumatori cu suma de aproximativ 50 euro pentru un gram.

În decembrie 2022, la grupul infracţional au aderat alţi doi inculpaţi, care au preluat de la liderul grupului cantităţi mari de cocaină în scopul comercializării la un preţ care varia în jurul sumei de 50 euro/gram. Ulterior drogurile erau vândute, în cantităţi mari unor persoane de încredere ale traficanţilor, dar şi în cantităţi mai mici, către diverşi consumatori.

În februarie 2023, un alt inculpat s-a deplasat în Olanda, de unde a achiziţionat cocaină. Drogurile au fost disimulate în două autoturisme second-hand, unul introdus în ţară pe platformă.

Ulterior, liderul grupului a distribuit unuia dintre membri cantitatea de aproximativ 500 grame cocaină, în scopul comercializării, inculpatul fiind depistat în trafic la volanul autoturismului în care se afla disimulată cantitatea de droguri, sub capota motorului. De asemenea, asupra inculpatului au fost descoperite 8 comprimate ecstasy, drog de mare risc.

În urma percheziţiei domiciliare efectuată la adresa unde locuia liderul grupului infracţional, a fost găsită şi ridicată cantitatea de 1.788,7 grame cocaină.

Pe 28 februarie a fost descoperit şi percheziţionat cel de-al doilea autoturism, în interiorul căruia au fost găsite două pachete, unul conţinând 1.001 grame pulbere cocaină şi celălalt, cantitatea de 991,6 grame pulbere de cocaină în amestec cu Phenacetin şi Levamisole.

După arestarea inculpaţilor care au iniţiat şi constituit grupul infracţional organizat, alţi doi inculpaţi au continuat activitatea infracţională, asociindu-se cu un alt inculpat, care a preluat rolul de lider, ocupându-se de furnizarea drogurilor. Noul grup infracţional constituit a fost destructurat pe 23 mai.

‘Referitor la infracţiunile de corupţie şi de acces ilegal la un sistem informatic în formă continuată, din actele de urmărire penală efectuate a rezultat că unul dintre inculpaţi, membru al grupului infracţional organizat, a fost depistat conducând pe drumurile publice un autoturism cu o viteză care depăşea cu peste 50 km/h limita legală, fiindu-i reţinut permisul de conducere pentru o perioadă de 90 de zile. În scopul continuării activităţii infracţionale de comercializare a drogurilor, inculpatul, prin intermediul altor membrii din cadrul grupului, a oferit mită unui agent de poliţie, inculpat în cauză, suma de 1.000 de euro în schimbul căreia acesta din urmă a accesat fără drept sistemul informatic al instituţiei şi a modificat starea dreptului de a conduce din ‘cu restricţii-suspendat’ în ‘valabil’. Acţiunile agentului de poliţie au fost realizate în scopul restituirii permisului de conducere către inculpat’, se arată în comunicat.

Prin rechizitoriu s-a solicitat confiscarea specială a cantităţilor de droguri ridicate, precum şi obligarea inculpaţilor la plata unor cheltuielile judiciare avansate de stat în cuantum de 86.000 lei.

S-a solicitat şi menţinerea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra mai multor bunuri mobile aparţinând inculpaţilor: 3 autoturisme, mai multe terminale mobile şi sume de bani în lei şi euro.

În cauză s-a dispus disjungerea şi continuarea cercetărilor pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor. Dosarul a fost înaintat spre competentă soluţionare Tribunalului Bucureşti, menţionează DIICOT.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks