Premierul Marcel Ciolacu a transmis vecinilor ucraineni cele mai bune gânduri şi întreaga susţinere din partea României pentru recâştigarea păcii şi libertăţii, într-un mesaj adresat cu prilejul Zilei Independenţei a Ucrainei.
‘Pentru al doilea an consecutiv, Ucraina celebrează Ziua Independenţei luptând pentru libertate şi pentru dreptul legitim de a-şi alege singură destinul. De un an şi jumătate, poporul ucrainean rezistă cu mult curaj agresiunii ruse, susţinut de puternica solidaritatea a comunităţii internaţionale, iar România a avut şi continuă să aibă o contribuţie extrem de importantă. La întâlnirea recentă avută cu omologul meu, Denys Shmyhal, precum şi la reuniunea şefilor de stat şi de guvern din Sud-Estul Europei şi Balcanii de Vest, la care a participat preşedintele Volodimir Zelenski, am reconfirmat sprijinul ferm al României pentru Ucraina. Vom fi alături de Ucraina şi de poporul ucrainean până la victorie şi restaurarea integrităţii teritoriale, dar şi mai departe, în procesul de reconstrucţie a ţării. Cu prilejul Zilei Independenţei Ucrainei, transmit vecinilor noştri ucraineni cele mai bune gânduri şi întreaga susţinere pentru recâştigarea păcii şi libertăţii’, a transmis Marcel Ciolacu, joi, într-un mesaj postat pe pagina de Facebook a Guvernului. .