Ministrul Raluca Turcan a vizitat, vineri, ediţia de vară a Art Safari, unde este expusă în această perioadă celebra lucrare a lui Constantin Brâncuşi „Sărutul”, evidenţiind că astfel de evenimente aduc cultura „mai aproape de oameni”.
„‘Sărutul’ este o parte foarte mică din întreaga operă a lui Constantin Brâncuşi şi trebuie să vă spun că emoţia a fost una foarte puternică. Discutam şi cu gazdele noastre că în tablouri sau în albume sculptura pare mai mare, însă când o vezi în realitate, şi pentru mine este prima dată când o văd în realitate, este mai mică, dar plină de semnificaţie. Mă bucur că am revenit aici, la Art Safari, să văd această capodoperă a patrimoniului nostru naţional şi îi îndemn pe cât mai mulţi să vină să vizite, pentru că Art Safari, în ansamblu, ediţia de anul acesta, este cu totul de excepţie, iar această parte a operei lui Brâncuşi realmente este un privilegiu pe care este păcat să nu îl ai aproape. În mandatul meu de ministru mi-am propus şi urmăresc în fiecare zi să ducem cultura mai aproape de oameni şi să crească accesul la cultură”, a afirmat Turcan.
Ea a remarcat că Art Safari aduce expoziţii „extrem de diversificate şi atractive” în Bucureşti.
„Nu întâmplător şi Ministerul Culturii este partener, inclusiv în ediţia de anul acesta, şi în proiectul ‘Sărutul’ lui Brâncuşi, pentru că ei fac ceea ce îmi doresc să multiplicăm la nivel naţional şi anume cultura mai accesibilă, mai aproape de oameni. Le mulţumesc celor care vin, plătesc bilet pentru a se bucura de cultură”, a transmis Raluca Turcan.
Ministrul Culturii a amintit că opera lui Brâncuşi va fi expusă anul acesta şi la Timişoara.
Sursa: AGERPRES
Articolul Ministrul Raluca Turcan a vizitat ediţia de vară a Art Safari: În mandatul meu mi-am propus şi urmăresc în fiecare zi să ducem cultura mai aproape de oameni apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro