Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Brăila a anunţat că 20 de persoane au fost rănite în urma unui accident care a avut loc noaptea trecută între localitatea Bărăganul şi Însurăţei.
‘În jurul orei 00.10, poliţiştii au fost sesizaţi prin apel 112 cu privire la faptul că pe DE 584, între localitatea Bărăganul şi Însurăţei ar fi avut loc un accident rutier cu victime multiple. La faţa locului s-au deplasat poliţiştii care, din primele cercetări, au stabilit faptul că un bărbat, în vârstă de 47 de ani, cetăţean bulgar, în timp ce conducea un autocar cu care transporta 72 de persoane, cetăţeni din Republica Moldova, pe DE 584, dinspre Însurăţei către localitatea Bărăganul, ar fi lovit o semiremorcă ce se afla pe partea carosabilă, semnalizată corespunzător’, precizează ISU Brăila.
Până în prezent, n urma evenimentului, au fost transportate la spital 20 de persoane, fiind activat planul roşu de intervenţie de către ISU Brăila la ora 00,40.
Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero, fiindu-i recoltate şi mostre biologice la spital.
În cauză a fost întocmit dosar penal şi sunt continuate cercetările pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
În prezent, traficul rutier este blocat în totalitate. Poliţiştii deviază traficul atât din localitatea Viziru, cât şi din localitatea Bărăganul pe rute ocolitoare.