Un bărbat în vârstă de 50 de ani, din localitatea Copălău, a rămas fără casă în urma unui incendiu produs sâmbătă dimineaţă, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Botoşani.
Potrivit ISU, la momentul izbucnirii incendiului, proprietarul era în casă, el fiind scos din imobil în urma intervenţiei unui vecin, care a observat fumul.
‘La caz au ajuns, în cel mai scurt timp, două echipaje din cadrul Punctului de Lucru Flămânzi şi Detaşamentului de Pompieri Botoşani, cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, dar şi un echipaj aparţinând Serviciului Judeţean de Ambulanţă Botoşani. Aceştia au constatat că ardea întreaga locuinţă. Cadrele medicale au stabilit că bărbatul era intoxicat cu fum şi l-au transportat la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate. Pompierii au intervenit aproape două ore pentru stingerea incendiului şi înlăturarea efectelor’, au precizat oficialii ISU.
Pompierii susţin că, cel mai probabil, incendiul a fost generat de o ţigară aprinsă lăsată lângă materiale combustibile.