Peste 70 de pensionari au protestat, joi, în Piaţa 25 Octombrie din municipiul Satu Mare, faţă de nivelul creşterii pensiilor decis de Guvern, ei solicitând majorare de 40%. Protestatarii, reprezentanţii a trei asociaţii, Liga Pensionarilor ‘Unirea’, Liga Pensionarilor ‘Armonia’ şi Asociaţia Judeţeană a Pensionarilor, au solicitat majorarea pensiilor cu 40% şi desfiinţarea pensiilor speciale, ei fiind primiţi de către reprezentanţii Instituţiei Prefectului. ‘Consilierul prefectului din cadrul Cancelariei, Victor Ioan Cernea, a întâmpinat protestatarii şi le-a explicat că majorarea votată de Parlament a fost adoptată prin Legea nr. 127/2019 care prevede majorarea etapizată a pensiilor până în anul 2021. În urma adoptării Ordonanţelor de urgenţă nr. 135/2020 şi 136/2020 Guvernul a decis să majoreze pensiile publice într-un procent de 14% ţinând cont de evoluţia situaţiei epidemiologice de pe teritoriul României care indică o creştere a numărului de persoane infectate cu coronavirusul SARS-CoV-2 şi de necesitatea luării unor măsuri urgente, cu caracter excepţional, pentru diminuarea efectelor negative asupra economiei cauzate de măsurile adoptate pentru limitarea infectării cu coronavirusul SARS-CoV-2 în rândul populaţiei’, a transmis Instituţia Prefectului, printr-un comunicat de presă. Protestatarii au depus un memoriu care va fi înaintat autorităţilor centrale.