AcasăStiri generaleUPDATE Argeş: Conductă de gaze spartă la Bascov; 120 de persoane evacuate,...

UPDATE Argeş: Conductă de gaze spartă la Bascov; 120 de persoane evacuate, circulaţie oprită în zonă

O conductă de gaze s-a spart, marţi dimineaţă, în comuna Bascov, în timpul unor lucrări, a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Argeş.

‘La faţa locului intervin patru echipaje de pompieri cu două autospeciale pentru stingerea incendiilor, o autospecială CBRN şi o ambulanţă SMURD. A fost anunţat şi distribuitorul de gaze pentru luarea măsurilor ce se impun. Întrucât scurgerile sunt însemnate cantitativ, au fost evacuate persoanele de la o clădire de birouri din apropiere şi s-a oprit traficul în zonă’, se arată într-o informare transmisă de ISU Argeş.

Conform aceleiaşi surse, aproximativ 120 de persoane au fost evacuate de autorităţi.

Reprezentanţii ISU Argeş au anunţat, ulterior, că a fost oprită furnizarea gazelor pe conductă.

‘Au fost efectuate măsurători în proximitatea avariei, iar nivelul concentraţiei de gaze este de 0%’, se precizează într-o informare transmisă presei.

Potrivit Centrului Infotrafic din cadrul Poliţiei Române, din cauza incidentului a fost restricţionată circulaţia pe ambele sensuri ale DN 7, valorile de trafic fiind ridicate atât spre autostrada A1, cât şi spre Râmnicu Vâlcea.

Proiectul jurnalistic pressonline.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks