Peste 600 de locuri de muncă sunt disponibile la nivel de judeţ în diferite domenii economice, îndeosebi activităţi productive şi servicii, a informat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOF) Maramureş, Ştefania Donca.
‘Avem un număr de 665 de locuri de muncă disponibile în judeţul Maramureş, majoritatea în domeniul producţiei, adică; construcţii civile, industriale, agricultură, turism rural şi urban, dar şi în industria mobilei, sănătate şi un singur loc în administraţia publică într-un domeniu specializat’, a spus Ştefania Donca.
Conform acesteia, în paralel cu locuri vacante, agenţia organizează cursuri de recalificare profesională sau cursuri specializate în domenii căutate în piaţa muncii locale, dar şi cursuri în anumite domenii susţinute din fonduri europene sau naţionale.