AcasăStiri generaleIaşi: Prima medalie pentru românii care participă la Campionatul Mondial de Esports

Iaşi: Prima medalie pentru românii care participă la Campionatul Mondial de Esports

România a obţinut prima medalie la Campionatul Mondial de Esports de la Iaşi, una de bronz, după trei zile de meciuri intense pe Erangel, Miramar şi Sanhok, arenele de bătălie ale profesioniştilor de PUBG Mobile.

Chiar dacă tricolorii şi-au intrat greu în ritmul care i-a făcut să fie consideraţi unii dintre favoriţii turneului, aflându-se doar pe poziţia a cincea în clasamentul general după prima zi, în ultimele zile au jucat la un nivel extraordinar, transmit organizatorii evenimentului.

Jucătorii organizaţiei Nexus Gaming, ‘DORIN’, ‘OCTAVIAN’, ‘Exo’ şi ‘Kapahala’ au intrat în ultima partidă, cea cu numărul 18, de pe locul trei în clasament şi, deşi a părut că pot chiar să depăşească Turcia şi să ia argintul, în spatele românilor se aflau la scurtă distanţă echipele din Maroc şi Argentina, pregătite oricând să fure ultimul loc de pe podium.

‘Finala s-a terminat cu bine, însă, iar echipele care au intrat în ultimul meci fiind în top 3 şi-au păstrat poziţiile: Kârgâzstan locul 1, Turcia locul 2, România locul 3’, au transmis organizatorii Campionatului Mondial de Esports de la Iaşi.

Recapitulând performanţele zilelor anterioare, la trei dintre cele şapte discipline echipele României sunt calificate în fazele eliminatorii care încep vineri, CS:GO, eFootball şi Tekken 7, iar la trei dintre Esporturi reprezentanţii noştri au fost eliminaţi din faza grupelor, Dota 2, CS:GO Female şi Mobile Legends Bang Bang.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks