Un bărbat este cercetat penal după ce ar fi tăiat coada unui câine şi a secţionat-o pe a altuia, motivând că, în acest fel, îi va ‘face mai răi’, a informat IPJ Tulcea.
Sursa citată a precizat că poliţiştii tulceni au fost sesizaţi despre acest caz şi au declanşat imediat cercetările.
‘Poliţiştii din cadrul Biroului de Ordine Publică, împreună cu poliţişti ai Biroului pentru Protecţia Animalelor au făcut mai multe verificări, constatând faptul că un cetăţean, în vârstă de 47 de ani, ar fi tăiat coada unui exemplar canin şi a secţionat parţial coada unui alt câine, justificând gestul său ca fiind acela de a-i ‘face mai răi”, se arată în informarea IPJ Tulcea.
Cei doi câini au fost încredinţaţi unui cabinet veterinar, pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.
Poliţiştii au întocmit dosar penal şi atenţionează că astfel de fapte constituie infracţiune şi se pedepsesc, conform legii.
‘În cauză, poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ‘intervenţii chirurgicale destinate modificării aspectului unui animal sau altor scopuri necurative cum ar fi codotomia, cuparea urechilor…’, conform art. 25 alin. 1, lit.a) din Legea nr. 205/2004 privind protecţia animalelor. Poliţia atenţionează cetăţenii cu privire la faptul că, tăierea cozilor sau a urechilor animalelor constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă’, a mai menţionat IPJ Tulcea.