Actualele microbuze şcolare din 15 localităţi din judeţul Olt cu un număr mare de elevi vor fi înlocuite cu unele hibrid, mai puţin poluante, ce vor fi achiziţionate de Consiliul Judeţean (CJ) Olt cu finanţare din Fondul pentru Mediu, un proiect de hotărâre în acest sens fiind aprobat luni de consilierii judeţeni.
‘Este vorba despre 15 microbuze hibrid, sunt alese şcoli cu număr foarte mare de elevi, sperăm ca implementarea să fie rapidă şi elevii şi şcolile să beneficieze de ele cât mai repede’, a declarat preşedintele CJ Olt, Marius Oprescu.
Proiectul, cu o valoare totală de 15,14 milioane lei, va fi depus pentru finanţare din Fondul pentru Mediu, Programul privind îmbunătăţirea calităţii aerului şi reducerea cantităţii de emisii de gaze cu efect de seră, prin utilizarea pentru transportul elevilor a autovehiculelor mai puţin poluante de tipul microbuzelor electrice, hibride şi alimentate cu gaz natural comprimat.
Valoarea cheltuielilor eligibile finanţate din Fondul pentru mediu este de 14,9 milioane lei, iar cheltuielile neeligibile, de aproximativ 173.000 lei, vor fi asigurate din surse proprii de CJ Olt.
Alte 20 de microbuze de transport elevi din judeţul Olt vor fi înlocuite cu unele electrice, printr-un proiect al CJ Olt ce va beneficia de finanţare prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). AGERPRES / (A – autor: Cristina Matei, editor: Marius Frăţilă)