AcasăStiri generaleICR: Săptămâna Culturală Românească la Istanbul - concerte, spectacole, expoziţii, conferinţe, prezentări...

ICR: Săptămâna Culturală Românească la Istanbul – concerte, spectacole, expoziţii, conferinţe, prezentări literare şi de film

O serie de evenimente culturale vor fi organizate de Institutul Cultural Român ‘Dimitrie Cantemir’ de la Istanbul, de marţi până duminică, la centrul cultural Ataturk Kultur Merkezi (AKM) din Istanbul, anunţă ICR.

Potrivit unui comunicat transmis luni AGERPRES, deschiderea oficială va avea loc marţi seară, de la ora 19,00, la Ataturk Kultur Merkezi din Istanbul, în prezenţa oficialilor turci şi români, dar şi a reprezentanţilor mediului academic şi cultural turc.

Programul Săptămânii Culturale Româneşti la Istanbul cuprinde atât concerte de muzică clasică, rock şi folclor românesc, cât şi momente literare, proiecţii de film, spectacole de teatru pentru copii şi expoziţii.

Derulate sub egida Anului Cultural Dimitrie Cantemir – 2023 şi a celebrării celor 145 de ani de relaţii diplomatice româno-turce, dar şi a 90 de ani de la semnarea Tratatului de amiciţie, de neagresiune, de arbitraj şi conciliaţiune între România şi Turcia, evenimentele sunt organizate împreună cu Ambasada României în Republica Turcia, cu sprijinul Ministerului Afacerilor Externe din România şi al Ministerului Culturii şi Turismului din Republica Turcia.

În România, anul 2023 a fost instituit ca An Cultural Dimitrie Cantemir, pentru celebrarea vieţii şi operei marelui cărturar român, care a trăit peste 20 de ani la Istanbul, iar reprezentanţa Institutului Cultural Român înfiinţată în 2005 la Istanbul îi poartă numele.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks