Bursele au fost un prilej de ridicare a intelectualităţii româneşti, le-a spus preşedintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, celor 21 de elevi şi studenţi performanţi care vor primi o bursă de merit din partea acestui for pentru anul şcolar 2023 – 2024.
‘Aş vrea ca dumneavoastră să vă bucuraţi de aceste burse şi să înţelegeţi că secretul vieţuirii în această lume e cultura generală şi specializarea. Educaţia rămâne fundamentală, chiar dacă unii vă spun azi că nu mai are rost educaţia, deoarece persoane fără educaţie ajung să ne conducă sau ajung să facă avere extraordinară. În ciuda acestui lucru, şcoală rămâne fundamentală, câtă vreme vrem să rămânem oameni. Dacă vrem să ne pierdem esenţa umană, atunci putem merge pe căi abătute’, a spus Pop.
El şi-a exprimat speranţa ca bursele acordate de Academie să ajute tinerii studioşi pe drumul cunoaşterii.
‘Sper să vă ajute. Atât cât sunt ele. Mici. Nu vă acoperă toate cheltuielile, Doamne fereşte, dar vă dau un sâmbure de avânt şi un grăunte de speranţă, ceea ce e foarte important. Şi Academia Română vă îndeamnă ca prin ele să învăţaţi valori şi virtuţi şi să căpătaţi încredere în forţa cunoaşterii umane. Pentru că, deocamdată, cel mai bun computer de pe lumea asta e creierul omenesc. Şi dacă nu-l folosim, se părăgineşte. Trebuie să-l folosim în fiecare clipă şi să arătăm că inteligenţa artificială e produsul minţii noastre. Mă bucur că sunteţi aici şi nădăjduiesc că în viitor unii veţi veni aici ca membri ai Academiei Române. Felicitări’, a încheiat Ioan-Aurel Pop.
Secretarul general al Academiei Române, Ioan Dumitrache, a anunţat că la nivelul Biroului Prezidiului Academiei este luată decizia de a crea un centru special pentru susţinerea tinerilor talentaţi.
‘Este o clădire special amenajată, în perspectiva anului următor, pentru toţi acei tineri care au potenţial cognitiv deosebit, astfel încât aceşti copii să fie ajutaţi să progreseze în procesul de cunoaştere şi să devină – aşa cum spunea şi domnul preşedinte – în perspectivă, viitori oameni de ştiinţă, care să stea în băncile pe care le ocupaţi acum ca tineri elevi’, a precizat Dumitrache.
Evenimentul s-a desfăşurat în Aula Academiei Române, în prezenţa membrilor comisiei de evaluare a candidaţilor.
Un număr de 21 de elevi şi studenţi performanţi care provin din medii defavorizate sau din familii cu situaţii critice au semnat marţi documentele de primire a bursei de merit din partea Academiei Române pentru anul şcolar 2023 – 2024.
În cuantum de 1.000 de lei pe lună, bursele sunt acordate pe parcursul anului şcolar, în perioada septembrie – iunie.
Elevii şi studenţii provin din şcoli, colegii şi universităţi din toate zonele ţării: Arad, Baia Mare, Bârlad, Bistriţa, Braşov, Bucureşti, Călăraşi, Câmpulung Muscel, Cluj-Napoca, Drobeta Turnu Severin, Fălticeni, Iaşi, Jibou, Piteşti, Seieni (Maramureş), Şotânga (Dâmboviţa), Vaslui, Tulcea. Cel mai mic bursier este elev în clasa a VI-a la Şcoala Gimnazială ‘Mihai Viteazul’ din Moftinu Mic, judeţul Satu Mare, iar o elevă provine din mediul instituţionalizat – DGASPC Iaşi.
Nouă elevi şi studenţi, care şi-au menţinut consecvent performanţele şcolare, primesc bursă de merit pentru al doilea an, fiind câştigătorii selecţiei din anul 2022. Ceilalţi 12 elevi obţin bursă de merit pentru primul an din partea Academiei Române şi, în mod excepţional, din partea a doi membri ai comisiei de evaluare, academicianul Marius Andruh şi prof. univ. Mihai Ducea.
Toţi vor putea să-şi prelungească bursele până la finalizarea studiilor şcolare sau universitare, cu condiţia obţinerii mediei anuale de absolvire de minimum 9,50.
Ambele serii de bursieri, cei selectaţi în 2022 şi cei selectaţi în 2023, au participat câte cinci zile la Şcoala de vară ‘Sub semnul istoriei’, organizată de Academia Română la centrul său din comuna General Berthelot, judeţul Hunedoara, unde au beneficiat de un program ce a inclus întâlniri cu membri ai Academiei Române, precum şi o serie de excursii în Ţara Haţegului.
Academia Română derulează, anual, din 2019, un program mai amplu, intitulat ‘Academia Română în dialog cu tinerii’, prin care urmăreşte sprijinirea şi promovarea tinerelor talente din şcoli şi universităţi, vizând pregătirea viitorilor intelectuali de elită ai ţării.