Primarul general ales, Nicuşor Dan, a declarat, vineri, că nu se va mai întâmpla ca Primăria Capitalei să fie un obstacol pentru Ministerul Transporturilor, în situaţii precum cele care ţin de eliberarea unui certificat de urbanism. Precizările au fost făcute în urma unei discuţii, la Ministerul Transporturilor, cu premierul Ludovic Orban şi ministrul Lucian Bode. Pe agenda discuţiilor figurau proiectele de infrastructură şi transport aferente Capitalei şi zonei metropolitane Bucureşti-Ilfov. ‘Nu se va mai întâmpla ca Primăria Capitalei să fie un obstacol pentru Ministerul Transporturilor. Nu este posibil ca Ministerul Transporturilor, în reabilitarea Gării de Nord, să fie blocat un an de Primăria Capitalei pentru un certificat de urbanism. Lucrul acesta nu se va mai întâmpla. Nu este posibil ca conexiunea între metroul din Drumul Taberei şi tramvai să fie blocată de PMB. Lucrul acesta nu se va mai întâmpla în relaţia dintre noi. Am trăit toţi aceşti ultimi ani într-o ne-colaborare între PMB şi Ministerul Transporturilor. Fiecare dintre ei şi-a făcut studiile proprii, fără să le conecteze. Nu e posibil să faci această chestiune. Studiile de fezabilitate pe care Ministerul Transporturilor şi Primăria Capitalei le fac, pentru transportul public, pentru metrou, pentru metroul de suprafaţă, pentru extinderea infrastructurii rutiere trebuie să fie conectate, pentru că transportul public trebuie să fie conectat’, a spus Nicuşor Dan. Citând o replică din filmul Casablanca, Nicuşor Dan a declarat că discuţia de la Ministerul Transporturilor ‘este începutul unei frumoase prietenii’, dar şi că Bucureştiul ‘este obligat’ să colaboreze cu Ministerul Transporturilor pentru multe dintre proiectele care vizează mobilitatea. ‘Trebuie să luăm presiunea pe trafic, pe Bucureşti, iar ca să luăm presiunea pe trafic trebuie să avem o consolidare a transportului public – şi aici vorbim de metrou şi de metrou de suprafaţă. Trebuie să avem marile parcări la intrarea în oraş, să avem şoseaua de centură şi autostrada de centură. Am vorbit astăzi şi despre investiţiile pe care Ministerul Transporturilor urmează să le facă pentru Bucureşti şi despre investiţiile pe care urmează să le facă în imediata apropiere a Bucureştiului, cu implicare pe Bucureşti. Am vorbit de stadiul realizării şoselei de centură, al proiectării şi realizării autostrăzii de centură, despre ce trebuie să facem pe infrastructura CFR, unde trebuie modernizat, electrificat. Sunt lucruri foarte tehnice pe care echipele de specialişti le vor dezvolta în continuare. Am vorbit de extinderea metroului, despre metroul de suprafaţă’, a precizat Nicuşor Dan. Lucian Bode a arătat că a fost vorba despre o primă întâlnire de lucru, având drept obiectiv principal analiza portofoliului de proiecte de infrastructură de transport din regiunea Bucureşti Ilfov. El a adăugat că s-a vorbit despre proiecte care ‘vor transforma Bucureştiul în noul Bucureşti, un Bucureşti durabil, modern’, conectat printr-un sistem integrat şi eficient de transport. ‘Pentru acest lucru e clar că e nevoie de un parteneriat, un parteneriat solid între administraţia locală şi cea centrală şi despre o viziune comună de dezvoltare. Azi, împreună cu directorii principalelor companii din minister, împreună cu colegii care coordonează componenta de fonduri europene din ministerul nostru, am discutat şi credem noi că am dat startul unui proces de construcţie, un proces amplu, în care am setat viziunea coerentă de dezvoltare a Bucureştiului şi a regiunii Bucureşti-Ilfov, din punct de vedere al infrastructurii de transport’, a precizat ministrul Transporturilor.