Un număr de 19 persoane dintr-o suburbie a municipiului Paşcani s-au autoevacuat, iar alte două au fost evacuate, după ce o ţeavă de gaz a fost fisurată în timpul unor lucrări.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Iaşi, Georgică Onofreiasa, a declarat presei că imediat după sesizarea primită la serviciul 112 a fost solicitat distribuitorului de gaz metan închiderea reţelei de distribuţie.
‘Dispeceratul ISU-SAJ Iaşi a fost înştiinţat prin SNAU 112, despre producerea unei fisuri la o conductă de gaz în municipiul Paşcani, suburbia Gâşteşti. De urgenţă au fost direcţionate două autospeciale de intervenţie şi un echipaj de prim ajutor calificat. La sosirea forţelor de intervenţie la locul solicitării s-a constatat că în urma unei lucrări în zonă a fost fisurată conducta de gaz, cu scurgeri importante de gaz metan. A fost solicitată închiderea conductei principale de gaz de către distribuitor. În acelaşi timp 19 persoane s-au autoevacuat, iar două au fost evacuate din cele 20 de locuinţe, de către forţele de intervenţie’, a menţionat sursa citată.
De asemenea, a fost oprită circulaţia autovehiculelor în zonă. Intervenţia a durat aproximativ 2 ore, a mai precizat reprezentantul ISU Iaşi. AGERPRES / (A – autor: Daniela Malache, editor: Marius Frăţilă)