Două persoane au fost rănite după ce un microbuz în care se aflau 9 oameni s-a răsturnat miercuri dimineaţa în zona localităţii Pianu de Jos, din judeţul Alba.
Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Alba, din primele cercetări efectuate de poliţiştii deplasaţi la faţa locului a rezultat că un bărbat de 27 de ani, din comuna Icuşeşti, judeţul Neamţ, în timp ce conducea un microbuz pe drumul vicinal între autostrada A1 şi DJ 704 A, din localitatea Pianu de Jos, a pierdut controlul asupra acestuia şi s-a răsturnat în şanţul din partea dreaptă a sensului de mers.
‘În microbuz se aflau 9 persoane, iar în urma accidentului, un bărbat de 45 de ani, din comuna Icuşeşti, şi un bărbat de 43 de ani, din municipiul Roman, judeţul Neamţ, au suferit leziuni corporale uşoare şi au fost transportaţi la spital’, menţionează IPJ Alba.
Conform Poliţiei, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
La locul accidentului a intervenit Secţia de pompieri Sebeş pentru asigurarea măsurilor PSI.
De asemenea, cele două persoane care au necesitat îngrijiri medicale fost transportate la spital, ‘conştiente, cooperante’, au precizat reprezentanţii ISU Alba.