Managerul Companiei Judeţene APASERV S.A. a anunţat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că preţul la apă şi canalizare a fost majorat din luna septembrie cu circa 20%, din cauza creşterii costurilor de producţie.
Astfel, preţul metrului cub de apă potabilă a crescut de la 5,59 lei la 6,86 lei în timp ce canalizarea are un tarif de 6,39 lei pe metru cub, faţă de 5,48 lei pe metru cub.
‘De la 1 septembrie aplicăm preţul nou, dar aceste tarife sunt fundamentate la nivelul anului 2022. Spre exemplu, la partea de cheltuială variabilă avem energia electrică, cu o pondere de aproape 25% din costul de producţie al apei. De asemenea, cheltuielile de natură salarială sunt de circa 34%’, a explicat managerul APASERV, Vlad Angheluţă.
Odată aplicate noile tarife, judeţul Neamţ se află pe locul 15 în ţară în clasamentul neoficial al preţurilor la apa potabilă şi cea menajeră.
Ultima majorare a preţului la apă şi canalizare a fost în 2022.
În ceea ce priveşte datoriile companiei, acestea se cifrează la circa 20 milioane lei, parte din ele ‘din cauza factorului uman’, după cum a precizat managerul companiei.
Vlad Angheluţă a subliniat că în urma analizei care se face în cadrul companiei, cei vinovaţi de pierderile suferite de APASERV vor fi traşi la răspundere penal şi civil. AGERPRES / (A – autor: Gabriel Apetrii, editor: Marius Frăţilă)