Preşedinţii şi reprezentanţii la nivel înalt ai celor douăsprezece state participante la Iniţiativa celor Trei Mări (I3M) au adoptat, miercuri, în cadrul summitului de la Bucureşti, o declaraţie comună în care reiterează condamnarea războiului brutal al Rusiei împotriva Ucrainei şi reafirmă importanţa platformei pentru consolidarea rezilienţei regiunii prin îmbunătăţirea conectivităţii.
„Reafirmăm importanţa Iniţiativei pentru consolidarea rezilienţei regiunii prin îmbunătăţirea conectivităţii. După un an şi jumătate, de la începutul războiului brutal de agresiune al Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei şi de la tulburările geopolitice pe care acesta le-a generat, a fost dovedită validitatea conceptului I3M şi urgenţa punerii în aplicare a obiectivelor sale”, se arată în declaraţia liderilor.
Aceştia reiterează condamnarea războiului brutal al Rusiei împotriva Ucrainei.
„Ne reafirmăm sprijinul de neclintit pentru Ucraina, suveranitatea şi integritatea teritorială ale acesteia, în faţa consecinţelor devastatoare ale războiului Rusiei împotriva ţării şi a poporului său. Reiterăm faptul că Rusia trebuie să îşi retragă imediat şi necondiţionat toate forţele militare şi echipamentele din Ucraina. Ne menţinem angajamentul de a oferi sprijin continuu Ucrainei, atât timp cât va fi necesar. Subliniem faptul că toţi cei care au comis crime de război şi alte crime foarte grave, inclusiv crima de agresiune în Ucraina, vor fi traşi la răspundere. Ne angajăm să jucăm un rol-cheie în reconstrucţia Ucrainei, ţinând seama în mod corespunzător de toate eforturile depuse la nivelul UE şi la nivel internaţional”, se menţionează în document.
Liderii participanţi la I3M recunosc eforturile depuse de Republica Moldova pentru a rezista presiunilor tot mai mari, într-o realitate geopolitică şi geoeconomică schimbată în mod dramatic, şi salută această ţară ca stat participant asociat la I3M, alături de Ucraina.
„Aşteptăm cu interes consolidarea şi diversificarea cooperării noastre în cadrul unor proiecte comune pentru a promova interconectarea strategică în regiunea I3M şi cu vecinii din Europa de Est, facilitând astfel integrarea acestora în UE. Salutăm, de asemenea, acordarea statutului de ţară candidată la UE Ucrainei şi Republicii Moldova. Recunoaştem angajamentul şi eforturile substanţiale ale Ucrainei şi Republicii Moldova de a îndeplini condiţiile necesare în procesul de aderare la UE şi încurajăm ambele ţări să continue pe calea reformelor, inclusiv pe baza recomandărilor Comisiei de la Veneţia. Vom continua să sprijinim aceste ţări pe calea aderării lor la UE”, se mai precizează în declaraţie.
Liderii recunosc potenţialul I3M de a completa politicile UE în ceea ce priveşte aducerea Balcanilor de Vest, a Ucrainei, a Republicii Moldova şi a Georgiei mai aproape de UE, pe baza meritelor şi a valorilor comune, inclusiv prin implicarea acestor ţări în implementarea proiectelor de infrastructură regională ale I3M, investind astfel în interconectivitate, în extinderea coridoarelor UE în domeniul energiei, al transporturilor, al tehnologiei digitale şi al telecomunicaţiilor şi în accelerarea tranziţiei verzi.
„Salutăm, de asemenea, acordarea statutului de ţară candidată la UE Bosniei şi Herţegovina şi desfăşurarea primelor Conferinţe Interguvernamentale cu Albania şi Macedonia de Nord. Reiterăm un mesaj puternic de sprijin şi încurajare a aspiranţilor la UE pentru continuarea reformelor pe calea aderării la UE”, mai indică sursa citată.
Preşedinţii şi reprezentanţii la nivel înalt ai ţărilor participante la I3M subliniază importanţa dezvoltării cooperării în cadrul Iniţiativei cu partenerii strategici – Comisia Europeană, Statele Unite ale Americii şi Republica Federală Germania şi încurajează creşterea rolului acestora în realizarea obiectivelor comune ale Iniţiativei.
Aceştia reafirmă că o consolidare a rezilienţei infrastructurii cu dublă utilizare în regiune, pentru o mobilitate civilă şi militară sporită pe axa Nord-Sud, în conformitate cu Planul de acţiune al UE privind mobilitatea militară, reprezintă un obiectiv politic, precum şi o investiţie responsabilă în viitorul nostru sigur.
De asemenea, liderii subliniază faptul că implicarea şi sprijinul financiare al SUA în punerea în aplicare a proiectelor strategice de conectivitate regională sunt esenţiale în actualul mediu geopolitic, acţionând ca un factor crucial pentru succesul interconectării strategice, al diversificării energetice şi al realizării generale a obiectivelor I3M.
Aceştia invită toate părţile interesate să coopereze în vederea atragerii mijloacelor financiare necesare pentru punerea în aplicare proiectelor strategice ale I3M.
Liderii recunosc în document existenţa a numeroase oportunităţi de investiţii atractive în portofoliul 3SIIF şi succesul Fondului de Investiţii iniţial.
„Încurajăm cu tărie crearea unui vehicul financiar succesor, bazat pe succesul predecesorului său şi alţi sponsori de bază ai 3SIIF să se alăture, ca acţiune rapidă de atenuare a provocărilor macroeconomice din regiune, direcţionând investiţiile către un fond de infrastructură succesor, orientat spre investiţii verzi, şi continuând să atragă resurse pentru finanţarea unei game vaste de proiecte în întreaga regiune I3M. De asemenea, luăm act de intenţia de a lansa un Fond de Inovare I3M care ar putea răspunde nevoilor crescânde de investiţii în proiecte inovatoare transfrontaliere, ar putea să aloce mai multe investiţii în progrese tehnologice şi să consolideze ecosistemul de inovare din întreaga regiune I3M, în conformitate cu priorităţile europene pentru o tranziţie economică durabilă şi avansată din punct de vedere tehnologic”, se mai precizează în document.
Liderii reafirmă angajamentul de a lucra împreună pentru conectivitate în domeniul ştiinţei, al educaţiei, al tehnologiei şi al inovării, pentru a asigura o dezvoltare viitoare mai durabilă pentru regiunea Iniţiativei celor Trei Mări.
„Ne exprimăm disponibilitatea de a dezvolta proiecte inovatoare pentru o infrastructură regională rezilientă, inclusiv cu invitaţii speciali, precum şi de a contribui pe bază de voluntariat la finanţarea tehnologiilor şi la implementarea surselor regenerabile de energie, aşa cum sunt acestea reflectate în Declaraţiile Comune ale Summiturilor anterioare”, se menţionează în declaraţia comună.
Liderii se angajează să consolideze rezilienţa şi securitatea cibernetică a regiunii pentru a sprijini dezvoltarea interconectărilor de infrastructură strategică şi a reţelelor şi serviciilor digitale între ţările I3M.
„În cadrul acestui proces, vom susţine şi promova în mod activ principiile unui mediu deschis, sigur, stabil, accesibil şi paşnic în domeniul tehnologiei informaţiei şi a comunicaţiilor, precum şi regulile, normele şi principiile unui comportament responsabil al statelor în spaţiul cibernetic”, se arată în document.
În document este salutată participarea la nivel înalt la summit şi la Forumul de Afaceri I3M de la Bucureşti a partenerilor strategici ai I3M – Comisia Europeană, Statele Unite ale Americii şi Republica Federală Germania – precum şi a invitaţilor speciali: Franţa, Republica Elenă, Republica Moldova, Japonia, Republica Turcia, Ucraina, Regatul Unit, precum şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, Banca Europeană de Investiţii, Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, Fondul Monetar Internaţional şi Banca Mondială. De asemenea, liderii salută sprijinul acordat viziunii şi obiectivelor operaţionale urmărite de I3M din partea unor ţări ca Franţa, Japonia, Republica Turcia şi Regatul Unit, precum şi a unor instituţii şi întreprinderi publice şi private din regiunea I3M şi din afara acesteia.
Liderii salută Republica Elenă în calitate de cel de-al 13-lea stat participant la I3M. AGERPRES
Articolul Declarație comună a Iniţiativei celor Trei Mări (I3M): Ne reafirmăm sprijinul de neclintit pentru Ucraina, suveranitatea şi integritatea teritorială ale acesteia apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro