Peste 130 de absolvenţi s-au înscris la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Buzău, în vederea obţinerii ajutorului de şomaj în valoare de aproximativ 300 de lei.
Absolvenţii de şcoli profesionale, licee sau facultăţi pot beneficia de indemnizaţie de şomaj dacă se înregistrează la AJOFM în maxim de 60 de zile de la finalizarea cursurilor.
‘Avem 135 de absolvenţi care au făcut acea transformare de documentaţie din persoane aflate în evidenţă, în cele 60 de zile după terminarea studiilor, în persoane, şomeri indemnizaţi. Am avut un număr totuşi mare de absolvenţi de şcoală profesională în anul 2023 care s-au înscris în evidenţele noastre. Dacă în alţi ani nu aveam deloc în evidenţe absolvenţi de şcoli de meserii fiind angajaţi imediat, anul acesta am avut în jur de 50 de persoane absolvente de învăţământ profesional care s-au înscris în evidenţele noastre. Sunt convins că angajatorii îi vor prelua pentru a fi încadraţi în muncă’, a declarat, pentru AGERPRES, directorul AJOFM Buzău, Ionel Tociu.
Ca urmare a înregistrării în evidenţele AJOFM, absolvenţii mai pot beneficia de informare şi consiliere profesională, medierea muncii, cursuri de formare profesională şi o primă de inserţie, în situaţia în care care se angajează cu normă întreagă pentru o perioadă mai mare de 12 luni. Totodată, absolvenţii instituţiilor de învăţământ şi absolvenţii şcolilor speciale, în vârstă de minimum 16 ani, care în termen de 60 de zile de la absolvire, se înregistrează la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă şi se angajează cu normă întreagă pentru o perioadă mai mare de 12 luni, beneficiază de o primă de inserţie egală cu de 3 ori valoarea indicatorului social de referinţă (ISR) în vigoare la data încadrării (ISR – 598 lei). Printre ajutoarele oferite de stat se mai numără şi o primă de mobilitate. Pe de altă parte, potrivit AJOFM, cea mai mare pondere de şomeri aflaţi în evidenţele instituţiei o reprezintă beneficiarii venitului minim garantat.
‘La finalul lunii august, rata şomajului în judeţul Buzău a înregistrat 5,59 puncte procentuale, în creştere uşoară cu 0,04 procente faţă de luna iulie. La finalul lunii august avem 7.927 de persoane în evidenţe. În primele 8 luni ale anului, 4.803 persoane aflate în evidenţele AJOFM şi-au găsit un loc de muncă. Avem 995 de şomeri indemnizaţi din 7.927 de persoane. Din nefericire, avem în continuare aproape 7.000 de persoane care sunt sunt beneficiare ale Legii 416/2001 privind venitul minim garantat’, a precizat Ionel Tociu.