Autorităţile au instituit o zonă de protecţie de 800 de metri în jurul zonei din localitatea Supuru de Sus, din judeţul Satu Mare, de unde iese apă cu gaz metan, în urma unor lucrări de forare, informează, joi, Instituţia Prefectului.
La faţa locului se află trei autospeciale de stingere cu apă şi spumă, un echipaj de terapie intensiv mobilă, un echipaj de prim ajutor şi o autospecială de primă intervenţie şi comandă cu 21 cadre militare. Echipajele CBRN (chimic, biologic, radiologic, nuclear) din cadrul ISU Maramureş şi un echipaj CBRN din cadrul Unităţii Speciale de Intervenţie în Situaţii de Urgenţă din Ciolpani, Bucureşti, care se afla la ISU Bihor pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) au detectat gaz metan.
‘Pentru protecţia cetăţenilor a fost stabilit un perimetru de siguranţă faţă de locul intervenţiei. De asemenea, a fost transmis şi un mesaj de avertizare prin intermediul sistemului RO-ALERT. În urma măsurătorilor realizate, până la această oră, s-a detectat următoarea substanţă, respectiv gaz metan în concentraţie de: 284 ppm’, au precizat reprezentanţii ISU Someş Satu Mare.
Circulaţia rutieră pe DN 19A, în zona localităţii Supuru de Sus din judeţul Satu Mare a fost oprită, miercuri seara, din cauza unor degajări de gaze ca urmare a unor lucrări de forare, informează centrul INFOTRAFIC.
‘Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că traficul este oprit pe DN 19A, în afara localităţii Supuru de Sus, judeţul Satu Mate, către limita cu judeţul Sălaj, ca măsura de prevenţie, fiind delimitat un perimetru de siguranţă după ce au fost semnalate degajări de gaze în urma unor lucrări de forare’, precizează sursa citată.
Poliţiştii recomandă şoferilor să folosească rutele ocolitoare Supuru de Jos – DJ 196 – Hodod – Cehu Silvaniei sau Supuru de Jos – DC 116 – Sechereşa – DN 1F – Tăşnad – DJ 191 – Marghita.